20 octombrie 2020-Ziua mondială a statisticii

0
577

Tema anului 2020 este “Conectarea lumii prin date în care putem avea încredere” – reflectă importanţa încrederii, a datelor oficiale publice în sistemele statistice naţionale, în aplicarea inovaţiei în interesul publicului larg. Site-ul web al zilei oferă o platformă pentru a găzdui evenimente naţionale, astfel încât statistic, lumea la nivel mondial să poată deveni un întreg virtual, la 20 octombrie 2020, potrivit worldstatisticsday.org. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit marcarea acestei zile prin adoptarea Rezoluţiei 64/267, din 3 iunie 2010. Prima aniversare a zilei, stabilită la 20 octombrie, a avut loc în 2010. Au participat peste 130 state membre şi 40 de organizaţii. În urma reuşitei acestei iniţiative, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluţia 69/282, sărbătorirea Zilei mondiale a statisticii o dată la cinci ani. În 2015, odată cu sărbătorirea statisticii cu tema “Date mai bune, vieţi mai bune”, a fost marcat şi bicentenarul naşterii matematicianului, logicianului şi filosofului britanic George Boole, ale cărui lucrări stau la baza informaticii moderne.