Revenit de puţină vreme în PSD, universitarul clujean Vasile Dâncu, ales –deşi mai degrabă desemnat- preşedintele Consiliului naţional al partidului, a acordat un interviu pentru RFI, în care a lansat sintagma insolită de „stânga raţională”, ceea ce presupune pe cale logică existenţa unei „stângi iraţionale”. Confuză formulare. Clujeanul Vasile Dâncu, alminteri persoană instruită şi-a resuscitat aşadar reflexele de stânga, revenind în partidul de care se desprinsese cu ani în urmă, fiind acceptat mai degrabă ca vector de imagine, într-o zonă unde social-democraţii stagnează de mai mulţi ani în sondaje, în speranţa unei revigorări „prin ruperea de ceea ce a fost greşit în trecut, ceea ce a fost rău”. Pledoaria lui Vasile Dâncu la întrebările redactorului de la RFI a părut cam lipsită de sare şi piper, lineară, difuză, uşor didactică şi lipsită de orice pragmatism. Fireşte că PSD-ul pe mandatul lui Liviu Dragnea a comis destule erori tactice, unele greu de înţeles, cum ar fi schimbarea a doi premieri la scurt interval de timp şi numirea celui de al treilea, neîndoielnic a etalat un anumit tip de conducere mult prea autocrată, cu multe inconsecvenţe, atât de natură ideologică şi nu numai, dar a şi promovat destule măsuri sociale îndelung aşteptate care nu pot fi trecute cu vederea, şi n-a gestionat deloc rău economia ţării. Se poate discuta mult pe această temă. Referirea la vechea gardă –Lia Olguţa Vasilescu, Titus Corlăţean, Claudiu Manda- ar fi meritat raportată la situaţia din Franţa, de pildă, unde socialista Martine Aubry, veche militantă, s-a impus recent în turul doi al alegerilor municipale, pentru a patra oară în funcţia de primar la Lille, Anne Hidalgo, tot socialistă, a recâştigat primăria Parisului, Stephane Le Foll şi-a adjudecat Le Mans, Johanna Rolland şi-a adjudecat Nantes, Francois Cuillandre s-a impus la Brest şi exemplele pot continua. O gardă veche există şi la dreapta şi nu trebuie mari eforturi pentru a o trece în revistă. Dar de când vechimea într-un partid a devenit criteriu de stigmatizare? Şi unde, în care ţară europeană mai este evocat un asemenea criteriu? Vasile Dâncu cunoaşte istoria social-democraţilor dar şi a celorlalte partide de pe scena noastră politică. Nici unul dintre acestea n-a avut atâţia adversari, şi nici unul nu a fost „lucrat” cu atâta îndârjire în afara ţării. Mesajele lui Vasile Dâncu, într-o decorticare la îndemână ar sugera mai degrabă că „stânga raţională” înseamnă „capu” la cutie” şi distanţare de conducerile anterioare, poziţiile anterioare, ba chiar orientarea doctrinei, cum a spus Marcel Ciolacu, către „centru”, abandonarea oricărei ţinte de naţionalism şi alte minuni, la capătul cărora PSD va deveni un partid puternic, demn şi democratic. Până acum era „slab, nedemn şi nedemocratic”. Evident că orice referire la justiţie va fi interzisă cu desăvârşire. Mai facem o paranteză: în Franţa când noul ministru al Justiţiei, avocatul Eric Dupond Moretti a făcut nişte afirmaţii la instalare despre magistraţi de s-a crezut că se rup norii. Nu s-a întâmplat nimic. Vasile Dâncu face o acrobaţie fără plasă de siguranţă. Nu ştim dacă este rezultatul unei iluminări, metamorfoze sau sfâşieri interioare sau intelectuale. În opinia sa mesajele care trebuie transmise mai departe vizează viaţa oamenilor din comunităţi, dreptatea socială. Aici are dreptate. Poate are şi în alte puncte de vedere, cine mai ştie, fiincă în 2009 un sondaj realizat prin luna august, dat publicităţii de Metro Media Transilvania, păstorită de Vasile Dâncu îl dădea câştigător în orice variantă pe Traian Băsescu, care a şi câştigat finalmente, cu voturile de afară, pe care nimeni nu le luase, cum s-ar fi cuvenit, în consideraţie. Noul proiect politic al PSD stipulează o corectă identificare a noului electorat, o refacere a identităţii politice naţionale a partidului, întărirea capacităţii de mobilizare, apărarea statului de drept şi democraţiei. Analiza ultimilor ani e tristă. La realităţi schimbate este nevoie de proiecte noi: un nou suflu, un plan strategic, un alt stil de lucru, atragerea oamenilor de calitate, promovarea meritocraţiei şi nu a clientelismului. Vasile Dâncu putea fi mult mai clar, în ceea ce a spus, fiindcă nu este un „salvatore della patria”, ci doar un intelectual, pe care s-ar putea conta, bănuindu-l de bună credinţă.
