Doi migranţi salvaţi, unul căutat în apele Dunării

0
478

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – I.T.P.F. Timişoara au depistat doi cetăţeni din Siria și Yemen, care au încercat să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unor colaci din material plastic.

În data de 21.08.2020, ora 18.10, un echipaj de marină din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinți, planificat în misiune pe direcția km flv. 927, cu nava MAI 4106, a descoperit pe Insula Șimian, două persoane de origine asiatică, care au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România. Din declarațiile celor doi migranti, a rezultat că aceștia au părăsit teritoriul Serbiei în jurul orei 17.00, însoțiți de o a treia persoană, încercând să treacă fraudulos în România, peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unor colaci pentru înot din material plastic. La ajungerea în zona Insulei Șimian, au constatat că unul din membrii grupului a dispărut în apele fluviului Dunărea. S-a declanșat o acțiune de căutare a persoanei dispărute, cu ambarcațiunile aflate în misiune, împreună cu reprezentanții ISU Mehedinți, fiind informate autoritățile de frontieră vecine pentru dispunere de măsuri  similare pe malul sârbesc al Dunării. Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a stabilit că cei doi sunt cetățeni din Siria și Yemen, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Totodată, polițiștii de frontieră continuă acțiunile de căutare a persoanei dispărute.