Amicalul Craiovei contra lui Plzen, în Austria, a arătat în primul rând ce departe sunt craiovenii de pretenţiile europene pe care le anunţă. Partida s-a disputat pe Silberstadt Arena din Schwaz şi a fost câştigată cu 2-0 de Viktoria Plzen, care se putea impune însă mult mai clar, fiind superioară la toate capitolele.
Nistor a ratat prima ocazie, după o cursă a lui Mihăilă dintr-un careu în celălalt. Imediat, cehii au deschis scorul, prin Cermak, după un corner la care craiovenii s-au plasat chiar mai prost decât la meciul cu CFR Cluj. Cicâldău a fost prins în inferioritate la cornerul bătut scurt, apoi pe continuare, poarta oltenilor a fost poligon de tragere, în cele din urmă Cermak marcând. Craiova a rămas în corzi, iar Beauguel a lovit bara cu o lovitură de cap, la care arbitrul a fluierat uşor fault la Vlădoiu. Kopic a trecut şi el pe lângă gol, într-o serie de ocazii ale cehilor, partida semănând cu cea de anul trecut dintre cele două echipe, când Plzen s-a impus cu 3-1. Până la pauză, Cicâldău a fost singur cu portarul advers, care l-a blocat, acelaşi lucru reuşind Pigliacelli, la execuţia lui Kopic.
În continuare, Craiova a confirmat că este departe ca nivel de vicecampioana Cehiei. Trupa din Bănie s-a apărat, a avut posesie numai în faţa careului propriu şi a fost periculoasă numai pe contraatac. În particular, oltenii au arătat mari carenţe la fundaşul dreapta, Vlădoiu, închizătorul Mateiu, iar, dintre rezerve, Vătăjelu a fost depăşit net, neexistând motive pentru ca acesta să mai continue la Universitatea, după forma arătată de când a revenit din campionatul ceh.
Plzen a avut iniţiativa permanent şi a mai marcat o dată, prin Alvir (80). Vătăjelu a pierdut uşor o minge în jumătatea adversă, Papp a ieşit aiurea la ofsaid, iar tânărul Mitran nu a rezistat duelului cu puternicul adversar. Practic, în repriza secundă, Universitatea a ajuns o singură în preajma careului advers, când Koljic a şutat slab de la 16 metri. În ultimul sfert de oră, o ploaie torenţială s-a abătut asupra arenei.
Cum au jucat achiziţiile: Marius Constantin a fost folosit stoper stânga. Nu a gafat, a încercat să verticalizeze de câteva ori, se vede că are experienţă. Nu prea s-a înţeles cu Bancu în acea zonă, cumva firesc. Papp a jucat numai minge lungă, a ieşit prost la contraatacul prin care Plzen a făcut 2-0, experienţa nu poate compensa faptul că nu a mai jucat de un an. Oricum, niciodată nu a oferit el prea mare siguranţă defensivă, gafele nelipsind din repertoriul său, indiferent de echipa la care a evoluat. Tudorie nu a atins mingea, aşa că nu ar fi ceva de comentat. Screciu a arătat o mare disponibilitate de efort, a încercat două acţiuni bune, cu tupeu, pare să fi acumulat mult la capitolul fizic, la prima impresie, pare cel puţin o clasă peste Mateiu.
Glumind amar, bine că Universitatea nu a câştigat titlul, fiindcă s-a văzut clar că nu se poate compara nici măcar cu o formaţie din Cehia, cu atât mai puţin să pretindă alte provocări.
Universitatea a evoluat în formula: Pigliacelli – Vlădoiu, M. Constantin, Bălaşa, Bancu – Mateiu, Nistor, Cicâldău – Ivan, Koljic, Mihăilă.
Din minutul 60 au jucat: L. Popescu – Mitran, Papp, Acka, Vătăjelu – Screciu, Danciu, Ivanov – Bărbuţ, Tudorie, Baiaram.
Viktoria Plzen a început cu: Hruşka – Reznik, Hejda, Brebec, Limbersky – Bucha, Kalvach, Cermak – Kayamba, Beauguel, Kopic. Au intrat: Svacek, Stanek, Kovarik, Havel, Pernica, Horava, Kacel, Alvir, Chory, Ba Loua.
Mâine, de la ora 18, ora României, Universitatea Craiova întâlneşte formaţia austriacă Wattens, care a terminat pe ultimul loc în prima ligă, acesta fiind ultimul amical al alb-albaştrilor în acest stagiu. Universitatea debutează în noul sezon al Ligii I sâmbătă, 22 august, de la ora 21, în deplasare, cu Sepsi.