Peste 70% din totalul şomerilor doljeni provin din mediul rural, conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Dolj. Dacă la oraş 50,5% din numărul celor care nu au un loc de muncă este reprezentat de femei, la sat proporţia este de 40,5%.
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii noiembrie 2011 a fost de 26.406 persoane, în scădere cu 1.029 de persoane faţă de luna noiembrie 2010, au comunicat reprezentanţii DJS Dolj. Conform statisticilor transmise de instituţie, din totalul persoanelor care nu au un loc de muncă, 11.437 sunt de sex feminin. În ceea ce priveşte structura şomerilor pe studii, 20.485 de persoane au studii primare, gimnaziale şi profesionale, 4.151 sunt persoane cu studii medii, iar 1.770 sunt cu studii superioare. În funcţie de mediul din care provin, 7.065 de şomeri provin din mediul urban şi 19.341 din mediul rural. În mediul urban, 50,5% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural – 40,5%.
Din totalul de 26.406 persoane, 4.615 beneficiază de indemnizaţie de şomaj de 75%, iar 1.577 beneficiază de indemnizaţie de şomaj de 50%, în timp ce numărul şomerilor neindemnizaţi, în luna noiembrie 2011, era de 20.214 persoane. În raport cu populaţia activă civilă totală, rata şomajului înregistrată în luna noiembrie 2011 a fost de 8,9%.
Serviciile – cei mai mulţi salariaţi
Pe de altă parte, din punctul de vedere al efectivului salariaţilor, cifra de 121.180 de angajaţi clasează judeţul Dolj pe locul al 11-lea pe ţară, în vreme ce câştigul salarial mediu brut (de 1.886 lei/persoană) îl poziţionează pe locul al 10-lea pe ţară (2.054 lei lei/persoană). La sfârşitul lunii noiembrie 2011, efectivul salariaţilor a fost de 121.180 de persoane, în scădere cu 70 de persoane faţă de luna octombrie 2011 şi în creştere faţă de luna noiembrie 2010 cu 424 de persoane. Din total, 80.554 de salariaţi sunt în servicii, 37.744 salariaţi în industrie şi construcţii şi 2.882 muncesc în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.
Câştigul salarial mediu brut în luna noiembrie 2011 a fost de 1.886 lei/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat angajaţii din industrie şi construcţii (2.027 lei), iar sub media judeţului salariaţii din servicii (1.821 lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.597 lei). Câştigul salarial mediu net în luna noiembrie 2011 a fost de 1.367 lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat următoarele nivele: 1.463 de lei în industrie şi construcţii, 1.324 de lei în servicii şi 1.154 de lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
În clasamentul judeţelor României, în funcţie de câştigul salarial, Doljul ocupă:
– locul al 9-lea după câştigul salarial mediu net pe economie;
– locul al 8-lea după câştigul salarial mediu net din servicii;
– locul al 10-lea după câştigul salarial mediu net din industrie şi construcţii;
– locul al 21-lea după câştigul salarial mediu net din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.