Barcelona, coşmarul lui Mourinho

0
406

Catalanii au întors rezultatul pe „Santiago Bernabeu” după ce erau conduşi la pauză

Câteodată nu ajunge să domini orice competiţie, dacă nu baţi pe cine trebuie, atunci când trebuie. Suporterii madrileni au avut parte de victorii multe şi clare pe tot parcursul sezonului, dar nu şi-au putut stăpâni frustrarea când Realul a pierdut un alt „El Clasico”, fluierând prestaţia favoriţilor. Barcelona a câştigat din nou după 39 de zile pe „Santiago Bernabeu” şi deodată invincibilitatea echipei lui Mourinho pare fadă, neatractivă, oricât ar încerca „Mou” să ne convingă de contrariul. Şi compatrioţii săi au ajuns la capătul răbdării, Pepe şi Coentrao apelând la gesturi golăneşti care au pătat un regal fotbalistic în „Cupa Regelui”. Mourinho a vrut din nou să surprindă. A folosit doi atacanţi veritabili, Benzema şi Higuain, pe Altintop fundaş dreapta şi o triplă barieră la mijloc, formată din Lass, Xavi Alonso şi Pepe. Însă Higuain a fost prins de camere abia când i-a cedat locul lui Callejon spre final, doar caseta tehnică demonstrând faptul că argentinianul a bifat un nou „Clasic”. După ce a umplut porţile adverse meci de meci, Realul s-a condensat în propria jumătate de teren, sperând să lovească parşiv pe contraatac, asumându-şi un look de echipă mică, departe de statutul „galactic”. I-a ieşit până la pauză, fiindcă Ronaldo şi-a folosit viteza superioară în faţa lui Pique şi a speculat lipsa de reacţie a veteranului Pinto, portarul de Cupă al lui Guardiola. Cu 1-0 în desagă, „albii” au scăpat de minge, lăsând-o în grija adversarilor, care au ajuns la o posesie de 73 la sută până la final. După ce au exersat la patru cornere în prima parte serviciul pentru Puyol, catalanii au găsit în debutul reprizei secunde centrarea ideală pentru căpitanul lor, pierdut în careu de Pepe. 1-1, iar Casillas făcuse minuni până atunci în faţa ofensivei catalane. Şicanat permanent, Messi a fost mai absent ca oricând într-un duel cu Realul, dar tot a inventat un assist pentru Abidal şi s-a făcut 1-2. Francezul a apărut ca din pământ pentru o reluare cu exteriorul, din drop, de acolo de unde Ronaldo nu făcuse conexiunea cu Altintop. Barcelona s-a plictisit de trofee şi pare depăşită decisiv în Primera, însă duelul care fascinează întreaga planetă scoate mereu la iveală tiki-taka infailibilă şi spectaculoasă. Şi mai avem de văzut şi returul!

Lui Jose i-a ieşit infatuarea pe nas

Mourinho şi-a asumat eşecul în stilul propriu, oferind explicaţiile marcă înregistrată. ”Victoriile au mai mulţi părinţi, iar înfrângerile numai unul. Eu sunt responsabil de echipa mea, mai ales atunci când pierdem. Îmi asum componenţa primului 11 şi aşezarea atât de surprinzătoare, chiar dacă suporterii nu pot să înţeleagă. Eu îi înţeleg mereu, dar nu îi ascult. Nici înainte de partide, nici la terminarea lor. Am căutat să marcăm primii, să avem controlul şi să obţinem spaţii.Am încercat să punem adversarul în dificultate, însă nu putem reuşi cu asemenea goluri luate la faze fixe, cum a fost când am fost egalaţi. Din acel moment Barcelona a devenit stăpâna meciului” a declarat Mourinho la conferinţa de presă.

Au evoluat cei mai buni jucători din lume

Peste 4,5 milioane de suporteri au votat pentru alcătuirea celei mai bune formaţii a anului trecut, într-un sondaj lansat pe site-ul oficial al UEFA. ”11”-le ideal este dominat de FC Barcelona şi de Real Madrid, care au 5, respectiv 3 jucători: Casillas (Real) – Daniel Alves (FC Barcelona), Pique (FC Barcelona), Thiago Silva (Milan), Marcelo (Real) – Robben (Bayern), Xavi (FC Barcelona), Iniesta (Barcelona), Bale (Tottenham) – Messi (FC Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real). Cele mai multe voturi le-a primit Xavi, premiat cu 100.000 de euro, sumă donată Crucii Roşii. Antrenorul anului a ieşit barcelonezul Josep Guardiola.

Real Madrid – FC Barcelona 1-2

Au marcat: Ronaldo 11/ Puyol 48, Abidal 77.

Real:  Casillas – Altintop, Carvalho, Ramos, Coentrao – Pepe (80 Granero), Xabi Alonso, Diarra (66 Ozil) – Ronaldo, Benzema, Higuain (66 Callejon). Antrenor: Jose Mourinho.

Barcelona: Pinto – Dani Alves, Puyol, Pique, Abidal – Xavi (85 Thiago), Busquets, Fabregas (88 Cuenca), Iniesta – Messi, Alexis Sanchez (81 Adriano). Antrenor: Josep Guardiola.

Arbitru: Muniz Fernandez.

Cartonaşe galbene: Pepe, Coentrao, Ramos, Callejon, Carvalho / Pique, Busquets, Puyol.