PSD : În august, moțiune de cenzură

0
563

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii au decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august.
“Este inadmisibilă abordarea preşedintelui Klaus Iohannis, este sub demnitatea funcţiei publice pe care vremelnic o deţine. Înţeleg problema preşedintelui Iohannis după pierderea controlului de către Guvernul său asupra pandemiei şi a crizei economice din România. Ceea ce nu înţeleg este obsesia preşedintelui Iohannis de a găsi vinovaţi în altă parte decât în datele şi statisticile oficiale în ceea ce priveşte pandemia şi economia. Disperarea cu care atacă PSD confirmă faptul că guvernul său a pierdut controlul total în gestionarea pandemiei şi a crizei economice….Colegii au propus ca la jumătatea lunii august să avem moţiunea depusă. La baza moţiunii va sta cartea neagră a guvernării PNL, cronologic, dar şi pe fiecare domeniu în parte”, a spus Ciolacu după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.