Lucescu a renunţat la contractul cu Dinamo Kiev

0
687

După o săptămână de când a semnat contractul cu Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a anunţat că nu va mai pregăti formaţia care i-a fost rivală 12 ani, pe când antrena Şahtior Doneţk. Motivul renunţării la funcţie este protestele vehemente ale suporterilor lui Dinamo Kiev, care nu l-au acceptat pe tehnicianul de 74 de ani după ce acesta ani la rândul le-a fost inamic.

„Mulțumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată și invitația făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susținere echipa are atâta nevoie în momentele de încleștare sportivă. N-am fost niciodată un laș, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș sau de la Dinamo București la Rapid București, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecți, care m-au primit cu speranță și cu brațele deschise și cu care am reușit cucerirea titlurilor din țările respective. Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului. Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulație, entuziasm, motivație și care să readucă echipa la nivelul la care tradiția și istoria acestui club îi dau dreptul. Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legatură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare. Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacții, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă și plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potențialul tinerilor jucători ucraineni, mulți dintre ei componenți ai selecționatelor naționale. Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta”, a declarat Lucescu pentru gsp.ro.