Pase scurte / Pase lungi: Bravo Bergodi, bravo „Ştiinţa”!

0
1455

Craiova a învins (2-0) la Botoşani, pentru prima dată, după o prestaţie de bună calitate. Determinată. Cu mare risipă de efort. Inteligentă tactic. A făcut-o din două penalty-uri indubitabile, ambele faulturi fiind comise de nefericitul fundaş central Andrei Chindiş. Cicâldău (min. 73.) şi Gustavo (min. 90+5) au fost marcatorii. Asta se ştie. Se acceptă, aproape unanim, că „Ştiinţa” a fost superioară la toate capitolele. A risipit câteva imense ocazii de gol, în prima repriză prin Koljic, Acka, Cosic, şi putea intra la pauză liniştită. Meciul de la Botoşani era aşteptat de „prietenii” Craiovei cu înfrigurare: urma să stopeze echipa lui Bergodi, în drumul spre titlu şi să fericească CFR-ul lovit de coronavirus. Şi se pare că nu e deloc o glumă. Nu s-a respectat tradiţia. Dar în discuţie „detractorii” au adus „dublu fault”, cum citim în media adversă, comis de Cosic şi Bancu asupra lui Chindiş, la o fază, puţin confuză. Nici dacă experţii în balet ar comenta fotbalul, întâmplător, asemenea exagerări, să nu le spunem prostii, nu şi-ar găsi rostul. „Spectacolul adevărat” a continuat în studioul Digi Sport gestionat de Radu Naum, febril şi de-a  dreptul bulversat de victoria Craiovei. Cum este de regulă. O victorie, pe care, după toate aparenţele, nu conta. Mare rană pentru fotbalul românesc: să aibă comentatori sub nivelul… campionatului. Mult fotbal mare trebuie să fi privit Radu Naum la viaţa lui, fiindcă de jucat nu poate fi bănuit. În fine, nu de parti-pris-uri sau non-parti-pris-uri este vorba, ci de calitatea comentariilor. Îndoielnică rău. Să trecem la lucruri mai serioase. Craiova a jucat bine şi a ajuns la a 6-a victorie consecutivă. Rămâne pe primul loc. Meritat. Amânarea partidei FCSB – CFR Cluj încurcă într-un fel lucrurile şi măreşte suspansul. Mai este de suferit. Mult. Primul hop: Astra Giurgiu. Să respirăm până la ora meciului. Contestatarii Craiovei –unii exagerat- sunt furioşi. Îşi reprimă greu adversitatea. Ce paradox! Echipa Craiovei avea cea mai generoasă asistenţă în tribune, şi numeric cam cât avea toată Liga 1 la o etapă. A pierdut de-a lungul anilor meciuri cu miză, şi-a apărat mereu corect şansele pe cât au ţinut-o puterile, şi este acum într-o poziţie avantajoasă. O banală nedumerire: FCSB şi CFR Cluj n-au beneficiat de-a lungul timpului de arbitraje mai mult sau mai puţin părtinitoare? Nici VAR-ul observăm, în campionatele în care este introdus, nu rezolvă mulţumitor multitudinea de faze delicate. În vremuri normale partida Craiovei cu CFR-ul ar fi rupt stadionul „Ion Oblemenco”. Acum se va juca fără spectatori. Oltenii aşteaptă, cu cumpătare posibilul titlu, deja ispititor. Cristiano Bergodi s-a reinventat la Craiova. E la fel de înţelept, de matur şi inspirat, ca pe vremea în care conducea defensiva lui Lazio Roma. Adică de… netrecut. Bravo Bergodi! Bravo Ştiinţa! Rămânem cu picioarele pe pământ, fiindcă, aşa cum se ştie, cel mai greu meci este cel care urmează.