10 august 2018: După ce DIICOT a dat verdictul!

0
892

Mare şi inexplicabilă a fost dezamăgirea premierului Ludovic Orban şi nu numai, când a aflat că dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT. „Este o decizie care m-a întristat, nu o înţeleg, e contrar a ceea ce au păţit toţi protestatarii paşnici din Piaţa Victoriei(…). Noi am luat toate măsurile necesare procedând la desecretizarea rapoartelor ministerului Afacerilor Interne”. În legătură cu evenimentele derulate, în Capitală, la 10 august 2018, părerile au fost mereu împărţite vina fiind atribuită când jandarmilor, pentru excesul lor de zel, când protestatarilor agresivi, sprijiniţi de o bună parte dintre manifestanţi. Alta este însă problema: protestele violente din 10 august 2018, ne semnalează Valerian Stan, pe site-ul ActivNews, sunt prezentate şi astăzi mincinos pe Wikipedia. Domnul Valerian Stan, funciarmente hiper-principial, fost membru al Alianţei Civice, cunoscut pentru patosul său justiţiar neacomodant, excesul de intransigenţă, ca şef al Departamentului de control al guvernului Convenţiei Democrate, ne atrage atenţia că nu se pronunţă un singur cuvând despre cine s-a aflat în spatele protestului: multinaţionalele rezidente şi acţiunea lor concertată de a zădărnici curmarea de către majoritatea parlamentară de la acea dată a evaziunii fiscale fabuloase, ceea ce au şi reuşit în cele din urmă prin demiterea guvernului şi trimiterea lui Liviu Dragnea la închisoare într-un dosar derizoriu. Multinaţionalele şi-au modificat programul de lucru pentru ca angajaţii să participe la proteste. Aceştia au fost mobilizaţi la vedere de mişcarea Rezist, căreia i s-au asociat intelectuali precum Ana Blandiana, Mihai Şora, Victor Rebenciuc, Ion Caramitru, foşti lideri ai Alianţei Civice, implicit colegi ai domnului Valerian Stan, Mircea Cărtărescu, Oana Pellea. Dar Wikipedia, subliniază Valerian Stan, minte nu doar prin omisiune, ci şi direct atunci când numeşte violenţele de acum doi ani „mitingul diasporei”. Or, ştim cu toţii că lucrurile n-au stat aşa decât în strategia comunicatorilor diversiunii de atunci, care urmărise inclusiv să-i învrăjbească pe românii din ţară şi cei din diaspora. În mesajul din 13 august 2018, Custodele Coroanei a spus limpede lucrurilor pe nume: „Putem fi unanimi în convingerea că protestele au afectat unitatea naţională şi imaginea noastră internaţională. Nici un om cu inimă în această ţară nu poate fi bucuros să vadă cum ne facem rău nouă înşine (…). Violenţa nu este acceptabilă. Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-şi face cunoscute aspiraţiile civice este de neatins. Însă nu are nimic de a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi libertatea”. S-au mobilizat pe baricadele din Piaţa Victoriei „diasporezii” din Colentina şi Drumul Taberei. Care, în calitatea lor de manifestanţi paşnici, aruncau în jandarmi cu borduri, proferau vorbe alese, „Muie PSD”, la care jandarmii au ripostat cu substanţe iritant-lacrimogene, mult mai timid însă decât o vor face mai târziu omologii lor francezi în timpul mitingurilor „vestelor galbene”. Bun, un inventar imens de nereguli, de excese de o parte şi de alta. DIICOT în referatul de clasare a pus ordine în evenimentele de atunci: nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea mitingului, care trebuia să se transforme „într-o revoluţie”, pentru care se creionase un plan de acţiune; În intervalul 17.30-20.30 „au fost înregistrate în mod constant acte de violenţă asupra dispozitivului jandarmilor; În intervalul  23:31-23:34, a fost solicitată intervenţia pompierilor pentru lichidarea incendiilor provocate pe bulevardul Nicolae Titulescu, incendii domolite abia la ora 01.00. Procuririi DIICOT au clasat sesizarea Jandarmeriei Române privind acţiunile împotriva ordinii constituţionale. Mai reamintim doar că mitingul din 10 august 2018 fusese auto-intitulat unul al doasporei. Deci, cum precizează şi Valerian Stan, „auto-intitulat”. De ce se leagă la cap, premierul Ludovic Orban cu o decizie a DIICOT, după ce a făcut acelaşi lucru cu decizii ale Curţii Constituţionale, şi demersuri ale Avocatului Poporului, este mai greu de înţeles.