În Anglia portul măştii în spaţiile comerciale – obligatoriu!

0
727

După multe ezitări, guvernul britanic a decis ca portul măştii în magazinele din Anglia să devină obligatoriu începând cu 24 iulie a.c., pentru evitarea unei noi reprize de coronavirus, măsură salutară, dar… cam tardivă. Portul măştii este obligatoriu –momentan- în transportul în comun, de la 15 iulie a.c. şi în spaţiile publice închise. Contravenţii riscă amenzi până la 100 de lire (110 euro). Portul măştii în spaţiile comerciale era deja obligatoriu în Scoţia. British Medical Association, care reprezintă medicii britanici estimează că obligativitatea portului măştii în magazine era aşteptată de mai multă vreme şi trebuie aplicată imediat. La rândul său British Retail Consortium, sindicatul profesional al comercianţilor cu amănuntul a salutat obligaţia respectivă. Cum a făcut-o şi primarul Londrei, laburistul Sadiq Khan la BBC, acesta subliniind că măsura poate face mult bine, în combinaţie cu alte măsuri.