14 iulie: Ziua Franţei!

0
845

O ceremonie militară, în format redus, din cauza coronavirusului, practic o premieră după 1945, va marca Ziua Franţei, sărbătoare naţională. Preşedintele ţării, Emmanuel Macron, se va exprima de la Elysee în cadrul unui dialog televizat în direct, ocazie de a prezenta marile linii ale noului drum pentru relansarea ţării. Pentru prevenirea oricărui risc sanitar, autorităţile au prevăzut un dispozitiv în piaţa Concorde, cea mai mare din Paris, care va permite doar circa 2000 de participanţi faţă de 4000 de militari mobilizaţi în mod obişnuit la tradiţionala defilare ocazionată de ziua de 14 iulie. A fost menţinută în program defilarea aeronautică cu 50 de elicoptere şi 50 de avioane, între care aparatele A400M, A330, utilizate în criza sanitară pe timpul pandemiei, dar şi aparate Rafale şi Mirage 2000. Germania, Elveţia, Austria şi Luxemburg vor avea reprezentanţi la acest eveniment. Ediţia din acest an a zilei de 14 iulie va debuta cu un omagiu adus generalului Charles de Gaulle, a cărui memorie se celebrează anul acesta cu ocazia unei triple aniversări: 130 de ani de la naşterea sa, 50 de ani de la moartea sa şi 80 de ani de la apelul din 18 iunie 1940, la rezistenţă împotriva ocupantului nazist. Vor fi trase focuri de artificii. Celebrarea va fi orientată către aducerea de mulţumiri tuturor celor care au ajutat la ieşirea din actuala criză. Un 14 iulie sobru, demn, cu un mesaj de reconstrucţie şi speranţă, un semnal că această criză poate fi depăşită de o Europă mai puternică şi din punct de vedere sanitar. Vive la France!