Un derby –Craiova – FCSB-, cum n-a mai fost, prin încărcătura sa psihologică, dar din păcate fără spectatori, se desfăşoară astă seară (ora 21.00) pe stadionul „Ion Oblemenco”. Ce afluenţă de spectatori ar fi fost pe cochetul stadion în vremuri normale! 10 puncte despart cele două protagoniste în clasament, dar un asemenea detaliu nu mai contează într-o partidă decisivă. Craiova, pe care nimeni n-a văzut-o între pretendentele la titlu, poate etala un plus de determinare, generat de aspiraţia sa îndreptăţită, deţine un plus de omogenitate şi o stare de spirit competitivă. Să sperăm că are şi stăpânirea de sine necesară. FCSB la rândul său are răbufniri de orgoliu, îndeosebi în partidele cu Craiova. Şi bilanţul întâlnirilor îi este favorabil. Miza partidei este enormă pentru echipa lui Cristoano Bergodi. Din când în când, nu foarte des, trebuie să vină şi câte un moment fericit în viaţa „omului de fotbal”. Aşteptarea noastră a fost lungă. N-am să mă întind la vorbă, dar am să mărturisesc pe scurt că ne trebuie răbdare, bună concentrare şi efort. Chiar o risipă de efort. Şi de ce nu, puţin noroc. Astă seară tânărul Vali Mihăilă îi poate demonstra selecţionerului Mirel Rădoi, că este peste Florinel Coman, perla echipei bucureştene. Craiova are de partea sa încrederea întregii Oltenii, dar şi a zecilor de mii de suporteri din întreaga ţară. Trebuie să ai iască în suflet să nu ţii astă seară cu tânăra echipă a Craiovei, în aspiraţia ei îndreptăţită la titlu după o aşteptare de aproape 30 de ani. Până la ora meciului nu se va vorbi pe terase decât despre fotbal. Sau poftim, fotbalul nu va lipsi din discuţie. La câte ironii am răbdat, câte dureri am suferit, ni se cuvine să avem dreptul şi la răgnete de bucurie. Şi ca să fiu sincer, până la capăt, nici nu doresc să-mi schimb vreodată opţiunea, alături de zecile de mii de suporteri. Forza Craiova!