„Învățământul doljean – un învățământ flexibil și deschis, competitiv pe piața  europeană!”

0
658

Viziunea ISJ Dolj, o misiune asumată, este cea de a realiza un învăţământ de calitate, la standarde europene, care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale comunităţii. Pentru perioada 2017-2021, strategia ISJ Dolj relevă faptul că una dintre prioritățile sale este internaționalizarea educației, acest lucru fiind posibil prin realizarea de proiecte europene care să asigure schimbul de bune practici cu instituții din alte state europene. În acest sens, 26 de instituţii de învăţământ preuniversitar, pe diferite paliere, vor beneficia de proiecte europene „Erasmus +”.

Trebuie menționat faptul că două dintre țintele strategice ale ISJ Dolj, pentru perioada menționată, vizează crearea unui climat favorabil iniţiativei personale și a proiectelor locale, națioale și internaționale, care să stimuleze competiţia, în sens pozitiv, în scopul obţinerii unor rezultate din ce în ce mai bune, atât din punct de vedere al bagajului informațional, dar și din cel al dezvăltării personale a elevilor și profesorilor și dezvoltarea învățământului tehnic și profesional și racordarea acestuia la piața muncii locale, naționale și internaționale, inclusiv prin proiecte „Erasmus+”, care presupun stagii de pregătire ale elevilor în străinătate.  Rezultatele selecţiei proiectelor de mobilitate în domeniul „educație școlară”, depuse la termenul limită 05 februarie 2020 (termen prelungit la 11 februarie 2020), au așezat, pe lista câștigătorilor, următoarele unități de învățământ preuniversitar din județul Dolj: Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” Craiova, Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova, Colegiul Național „Elena Cuza” Craiova, Grădiniţa cu Program Prelungit „Curcubeul Copilăriei” Craiova, Liceul „Traian Vuia” Craiova, Școala Gimnazială „Decebal” Craiova, Colegiul Național „Carol I” Craiova, Grădiniţa „Sf. Ana” Craiova, Grădinița cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova. În ceea ce privește proiectele de mobilitate în domeniul Învăţământ profesional şi tehnic, depuse la termenul limită 05 februarie 2020 (termen prelungit la 11 februarie 2020), rezultatele selecției realizate de Agenția Națională din România au desemnat următorii beneficiari din învățământul doljean: Școala Postliceală Teologico-Sanitară “Sfantul Iosif”, Asociatia EDUNET, Liceul Tehnologic Special “Beethoven”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Colegiul National Economic „Gheorghe Chitu” Craiova, Liceul Teoretic “Constantin Brancoveanu” Dăbuleni, Scoala Sanitara Postliceala „Gheorghe Titeica, Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, Liceul Tehnologic “George Bibescu” Craiova, Colegiul “Stefan Odobleja” Craiova, Liceul Tehnologic „Constantin Brancusi” Craiova, Scoala Profesionala din  Valea Stanciului, Scoala Postliceala Sanitara “San-Ecomed”, Liceul „Traian Vuia”, Craiova, Liceul Tehnologic “Alexandru Macedonski”, Liceul Energetic Craiova, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, proiectele acestora fiind aprobate, iar Liceul Tehnologic „Stefan Anghel” din Băilești are statutul de rezervă. „Un  aspect important pentru succesul actului educațional îl constituie parteneriatul cu familia și comunitatea locală, colaborarea părinţilor cu şcoala fiind promovată în mod special în demersurile noastre. Menționăm că rezultate selecţiei proiectelor de mobilitate în domeniul Educația adulților, de la același termen limită, au desemnat printre câștigători Asociația Părinților și Profesorilor „Voltaire”. Astfel, putem concluziona că obiectivele pe care ISJ Dolj și le-a propus în această direcție, respectiv consilierea unităţilor şcolare în domeniul proiectelor europene și implicarea unităţilor şcolare în proiecte de parteneriat cu unităţi similare din spaţiul european,  au fost atinse. Le transmitem felicitări tuturor echipelor implicate în scrierea acestor proiecte, le urăm succes în implementarea lor și așteptăm activități de diseminare interesante prin care să ne împărtășească experiențele pe care le vor trăi și beneficiile (profesionale, lingvistice și culturale) inerente acestor proiecte europene”, a precizat prof. Ani Drăghici¸inspector pentru proiecte educaţionale, învăţământ particular şi alternative educaţionale, în cadrul ISJ Dolj.