Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere referitoare la excluderea furnizării anumitor produse de origine animală din domeniul de aplicare a Regulamentului CE nr 853 din 2004 privind normele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, care sunt, în consecință, reglementate de legislația națională, fără a se respecta condițiile de excludere din domeniul de aplicare a regulamentului UE.
Scrisoarea de punere în întârziere se referă, de asemenea, la nerespectarea de către România a anumitor dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 privind legislația alimentară generală și din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare. În plus, normele românești de igienă alimentară se aplică unor produse care fac obiectul liberei circulații pe piața internă, respectarea lor fiind obligatorie și conferind o prezumție de conformitate cu obligațiile impuse de dreptul Uniunii. Prin urmare, normele naționale de igienă alimentară ar fi trebuit să fie notificate în stadiul de proiect, în temeiul Directivei 2015- 1535 privind reglementările tehnice, pentru a permite Comisiei să evalueze compatibilitatea acestora cu legislația UE. Nerespectarea obligației de notificare a acestor norme constituie o încălcare a obligațiilor de notificare prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2015/1535. România are acum la dispoziție trei luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma scrisorii de punere în întârziere; în caz contrar, Comisia poate emite un aviz motivat, dacă este cazul.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.