Dezbatere publică pentru şcolile – pilot

0
785
Din toamnă am putea avea şcoli pilot care vor experimenta şi aplica un nou curriculum, noi planuri-cadru, noi salarii pentru profesori şi modele diferite de parcurs al carierei didactice, prevede un proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei , începând de ieri, potrivit edupedu.ro

Proiectul reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități pilot, experimentale şi de aplicație, adică activează pentru prima dată din 2011 până acum articolul 26 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării e obligat să aplice reducerea planurilor-cadru, adică a numărului de ore de la clasă până la începutul anului şcolar următor, potrivit legilor în vigoare. Ministrul Educației şi Cercetării, Monica Anisie, a anunțat pe 30 martie că această Hotărâre de Guvern pentru înființarea unor școli-pilot pentru testarea noilor planuri-cadru și a unui curriculum nou este pregătită pentru a fi prezentată în Guvern şi că “putem realiza școli de aplicație, adică putem avea școli pilot în care să mergem și să pilotăm mai multe aspecte, cum ar fi un nou curriculum, dacă vă amintiți când am fost la dumneavoastră în emisiune am discutat despre acest lucru cu domnul Marian Staș, putem pilota un nou plan cadru. Vom urmării să realizăm și din alte perspective tipul acesta de învățare”. În noiembrie 2019 Monica Anisie, declara că „Noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie 2020” iar până acum niciun plan-cadru nu a fost publicat de , ceea ce a condus şi la demisia consilierului ministrului Educaţiei şi Cercetării, Marian Staş, cel care a lucrat la acest proiect. Legea care prevede, începând cu anul școlar următor, 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV, 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu și 30 pentru liceu, ceea ce înseamnă reduceri de până la 9 ore/săptămână la gimnaziu, a fost promulgată pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis. Planul-cadru este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii. Şcolile s-ar putea înscrie în acest viitor program despre care ministerul nu a anunţat alte detalii, cu aprobarea Consiliului de Administraţie şi a Consiliului Profesoral, până la finalul lunii iunie 2020, iar pe 1 iulie va fi anunţată lista finală, potrivit notei de fundamentare a proiectului.