Afaceristul francez Stephane Distinguin este de părere că Franța poate acoperi paguba din economie, cauzată de pandemia de coronavirus, dacă faimoasa pictură Mona Lisa ar fi vândută cu 50 de miliarde de euro, conform capital.ro.
Directorul Fabernovel, afaceristul Stephane Distinguin a propus autorităților franceze să vândă celebra pictură Mona Lisa. „Zi după zi, listăm aceste miliarde precum copiii care numără în câte secunde pică o piatră pentru a determina adâncimea unui puț. Încă numărăm iar criza pare de neconceput. Ca antreprenor și plătitor de taxe, știu că aceste miliarde nu sunt inventate și ne vor costa. O reacție evidentă este să vinzi o resursă valoroasă la cel mai mare preț posibil, o resursă care este cât mai puțin critică pentru viitorul nostru.”, a spus acesta, potrivit aceleiași surse.
Potrivit lui, Mona Lisa lui Da Vinci ar trebui vândută cu 50 de miliarde de euro, dar mai multe voci au susținut că prețul este unul prea mare, pictura fiind supraevaluată însă francezul a spus că nimeni nu a venit cu argumente reale care să îl determine că estimările sale sunt greșite, scrie Daily Mail.