Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a promovat România la meciul cu Brian Magee, care a avut loc pe 19 martie 2011, la arena sportivă Bell Centre din Montreal, Canada.
Bute a purtat pe echipament însemnele brandului naţional de turism atât la meciul oficial, cât şi în alte trei momente, care preced evenimentul: antrenamentul din centrul comercial Place Versailles (desfăşurat în prezenţa publicului), conferinţa de presă şi cântarul oficial. În plus, la antrenament şi la conferinţa de presă au fost amplasate bannere cu marca turistică a României. Lucian Bute şi-a anunţat acordul de a colabora cu MDRT în vederea promovării României anul trecut, în noiembrie, când a declarat: “Prin tot ceea ce am făcut până acum am încercat să promovez România; am purtat în ring drapelul naţional şi am fost întotdeauna mândru de ţara mea. Sunt onorat să mă alătur marilor sportivi care au promovat imaginea României in lume (precum Nadia, Hagi sau Ilie Năstase), cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când mi se propune să fac acest lucru în mod oficial”. Acţiunea de promovare urmăreşte creşterea vizibilităţii şi notorietăţii brandului naţional de turism, precum şi asocierea cu o personalitate cu recunoaştere naţională şi internaţională, ca vector de promovare a turismului românesc.
Acţiunea face parte din programul anual de marketing şi promovare a României ca destinaţie turistică (HG 14/2011) şi se încadrează în proiectul de construire a brandului naţional de turism, proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional.