Modificări la examenul de Definitivat

0
714
Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență care prevede aceste modificări și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare cu o vechime la catedră de cel puțin patru ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe: cel puțin două inspecții școlare; o probă scrisă care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.