Titularizare 2020: Proba practică a fost eliminată

0
739
Examenul național de Titularizare va fi, în acest an, o probă scrisă în cadrul concursului național organizat de inspectoratele școlare pentru ocuparea posturilor, iar proba practică a fost anulată, potrivit OUG aprobate de Guvern în această seară, informează Edupedu.ro.

Articolul 45, alin.1 din ordonanță prevede că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,constă într-o probă scrisă în cadrulconcursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării”. Guvernul modificase, pe 24 aprilie, organizarea examenului de Titularizare, iar acea modificare este abrogată prin noua OUG.