Ziua Mondială a Poeziei

0
422

Astăzi, odată cu echinocţiul de primăvară, este sărbătorită Ziua Mondială a Poeziei – ocazie de a celebra poezia şi persoanele care o apreciază sub toate aspectele ei. Totodată, un mod de a recunoaşte că oamenii de litere şi cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Sărbătoarea îşi are începuturile în timpul celei de a 30-a sesiuni susţinute la Paris în octombrie-noiembrie 1999, scopul principal al acestei acţiuni întreprinse de UNESCO fiind de a sprijini diversitatea lingvistică prin intermediul poeziei. În fiecare an, UNESCO adresează o invitaţie autorităţilor, asociaţiilor şi societăţilor civile din toată lumea de a face tot ce le stă în putinţă pentru a readuce poezia în viaţa comunităţii, cu scopul de a-i continua vocaţia universală în serviciul diversităţii culturale şi al păcii în lume.

La Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, cu acest prilej, o manifestare în cadrul Secţiei „Adrian Păunescu”. Sub genericul „Poezia alternativă”, membrii Cenaclului „Mozaicul” dialoghează, începând cu ora 12.00, cu elevii clasei a XII-a A de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, însoţiţi de prof. Radu Scorojitu, despre rolul şi rostul poeziei şi poeţilor în lumea de azi.