Odată cu Sfântul Ion s-au încheiat sărbătorile de iarnă şi, practic, românii iau în piept un an nou – 2012 – care se anunţă dificil şi încărcat în evenimente. Dificil fiindcă peste tot în UE, cu precădere în zona euro, nu este altfel şi soluţii miraculoase, la îndemână, nu se întrevăd. Deşi summit-urile se succed unul după altul. Încărcat în evenimente, pentru că este unul electoral, nu numai la noi, dar şi în alte numeroase ţări europene, şi ne referim, în principal, la Franţa, Rusia, Grecia şi Finlanda, dar nu numai. Optimismul şi încrederea într-un viitor mai bun sunt la cote anemice, iar tabloul datelor sociologice nu este nici pe departe tonic. Până la urmă, s-ar putea să devenim nostalgici după anul de care abia ne-am despărţit, fiindcă, aşa cum a fost, cu tot cortegiul de măsuri de austeritate, s-a dovedit, finalmente, suportabil. Sigur că, fiind un an electoral, atât puterea, cât şi opoziţia, îşi vor radicaliza mesajul, în tentativa ademenirii electoratului. Obsedată de recuperarea încrederii în populaţie, puterea va căuta remontarea în sondajele de opinie, ceea ce, realmente, nu este uşor, cum recunoaşte secretarul general al PDL, Ioan Oltean, făcând trimitere la „menţinerea unei stări de echilibru, gestionarea corectă a situaţiei, în aşa fel încât ţara să nu mai treacă printr-o criză economică”. Recâştigarea simpatiei electorale, chiar printr-un „efort formidabil”, cum clamează Ioan Oltean, nu poate fi imperativă. Este vorba de un proces mult mai elaborat, întins pe o perioadă de timp, cu iradierile sale benefice. Opoziţia, la rândul ei, nu va ceda uşor pe câmpul confruntărilor. Unul dintre reprezentanţii cu greutate ai principalului partid de guvernământ, Vasile Blaga, mai nou preşedintele Senatului, menţiona deunăzi, destul de nuanţat, necesitatea unei reîmprospătări a Cabinetului Boc, ceea ce se va şi înfăptui. Fiindcă, de regulă, Vasile Blaga lasă impresia că ştie ce vorbeşte. Suntem, însă, la început de an, parlamentarii nu şi-au reluat activitatea, aşa că, dincolo de supoziţii, preluate din declaraţiile răzleţe ale unor oameni politici, orice opinie ar putea fi hazardată. Bazată pe o majoritate parlamentară „unită în cuget”, puterea n-a cunoscut sincope majore, rezistând moţiunilor de cenzură, chiar dacă, momentan, a renunţat la orice punte viabilă de convergenţă cu opoziţia. Şi o asemenea delimitare distinctă a câmpurilor politice este, parcă, fără precedent. „Marea victorie” a puterii, în plan politic, este comasarea alegerilor, deşi, paradoxal, s-ar putea să regrete, finalmente, această decizie. În momentul în care va fi certă data scrutinului, opţiunile populaţiei se vor reflecta mai clar şi în sondaje. Fiindcă dacă nu în opoziţie, adică alternativa la ceea ce există, atunci în cine să se mai creadă.
