România s-a împrumutat pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative

0
605

România s-a împrumutat ieri, pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative, a anunţat în deschiderea şedinţei de Guvern, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, joi, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de – 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduală la 5 de luni. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 de milioane de euro, iar băncile au transmis oferte în sumă de 229,1 milioane de euro.