Părinţii sau alte persoane pot însoţi elevii la cursuri, dacă aceştia au cerinţe educaţionale speciale şi/sau dizabilităţi potrivit Circularei nr. 10.108/15 ianuarie 2020, emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării către toate instituţiile de învăţământdin ţară, care a putut fi consultată şi pe Edupedu.ro. Însoţitorul poartă numele “shadow” în literatura de specialitate, potrivit actului oficial care le cere instituţiilor de învăţământ să îşi organizeze activitatea ţi să elaboreze proceduri care să prevadă acest drept al elevilor de a avea alături un însoţitor pe toată durata cursurilor şcolare. Ordonanţa este în conformitate cu prevederile art. 63 din Ordinul comun nr.1985/13015/5805/2016 , iniţiat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi ministerul Educaţiei şi Cercetării, de aprobare a metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES). Astfel, copiii încadraţi în aceste categorii pot beneficia de măsurile de sprijin pentru promovarea educaţiei incluzive, formulate de managerul de caz/responsabilul de caz de servicii psihoeducaţionale, cu consultarea autorităţii locale de care aparţine unitatea de învăţământ, SPAS, unităţii de învăţământ , ISJ şi a organizaţiilor neguvernamentale, una dintre aceste măsuri fiind prezenţa facilitatorului.
Se dă definiţia însoţitorului
Sunt incluse şi alte detalii în legislaţie. Astfel, “Facilitator poate fi unul dintre părinţi, asistentul personal sau însoţitorul, pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinţi şi faţă de care copilul are dezvoltată o relaţie de ataşament, un specialist recomnadat de părinţi sau reprezentantul legal, un specialist numit de părinţi din organizaţii, universităţi, alte instituţii cu care unitatea de învăţământ are acorduri cât şi la alte persoane, prevăzute la art.64 alin.2 din Ordinul nr.1985/1305/5805/2016“. Un facilitator poate avea grijă de mai mulţi copii cu dizabilităţi şi/sau cu CES în aceeaşi clasă , atribuţiile acestuia fiind prevăzute în art.64, alin.7 şi alin.8 din acelaşi act normativ, iar în conformitate cu art.64 alin1 şi cu Recomandare Avocatului Poporului, nr, 8/2018, “unităţile de învăţământ care şcolarizează preşcolari/elevi cu dizabilitîţi şi/sau CES includ în regulamentul de organizare şi funcţionare proceduri privind aprobarea prezenţei facilitatorului în unitatea de învăţământ, precum şi modul de organizare a activităţii acestuia”.