Numărul studenţilor care au ales Universitatea din Craiova prin programul „Români de pretutindeni” a crescut cu peste 400% în ultimii ani. Dacă în anul universitar 2015-2016 studiau la Universitatea din Craiova aproximativ 125 de studenți din această categorie, în prezent sunt înmatriculați 517.
Universitatea din Craiova oferă studenților străini sprijin și oportunități pentru crearea şi dezvoltarea unor cariere solide. Prin asociaţii, prin diverse programe şi proiecte, tinerii sunt sprijiniţi să se integreze, dar şi să reducă dorul de casă pentru că a veni la facultate înseamnă a te maturiza, a învăța să fi puternic, a sta pe picioarele tale și a câștiga o nouă familie.
Jelena Ivaskovic a venit din Serbia acum patru ani să studieze Muzica la Universitatea din Craiova. Acum este la master în primul an și își dorește să devină profesoară de pian pentru ca, la rândul ei, să-i învețe pe ceilalți ce a învățat ea de la profesorii ei. Studenta spune că această etapă, facultatea, este cea mai frumoasă perioadă pentru ea: ,,Am ales Universitatea din Craiova pentru că am auzit că e cea mai bună și că profesorii sunt foarte dedicați. Ca student străin, în Craiova, ai multe oportunități. Trebuie doar să știi cum să profiți de ele și, normal, să înveți”. Jelena recunoaște că nu s-a acomodat chiar așa de ușor pentru că nu știut limba română deloc. Dar a primit ajutor de la prieteni, iar profesorii au fost înțelegători.
,,Inițial, am depus actele pentru admitere la mai multe universități din România. Am ales Universitatea din Craiova pentru că a fost prima universitate la care au fost afișate rezultatele de admitere și am fost admisă la facultatea la care mi-am dorit”, spune Mădălina Spînu (Economie și Administrarea Afacerilor, II).
„Mi-a plăcut și am venit”
Milan Dordevic și Nikola Nikolic vin de pe meleaguri sârbești și sunt colegi de cameră în Căminul 12. Milan este în an pregătitor și vrea să dea la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică. Limba română nu i se pare grea. I-a fost foarte ușor pentru că știe limba română de când era mic și acum doar a completat micile goluri. Depinde și dacă cineva din familie vorbește română, și atunci copiii vorbesc cu ei și le este mai ușor dacă vin în România să studieze. Părinții lui i-au spus de Universitatea din Craiova și l-au sfătuit să vină în România. ,,M-am uitat pe internet, am văzut că este aproape de satul meu și am decis să vin să văd cum este. Mi-a plăcut și am venit”. Studentul spune că s-ar putea să rămână în Craiova după ce termină facultatea, dar vrea foarte mult să exploreze. La cămin este foarte bine pentru că stă cu trei colegi sârbi în cameră. Spune că s-a acomodat foarte ușor și că totul merge spre bine.
Unul dintre cei trei colegi sârbi cu care stă Milan în cameră este Nikola (Facultatea de Științe, Informatică, anul III). La facultate spune că „e OK”, îi place materia. Profesorii sunt profesioniști: ,,fiecare lucrează în domeniul lui, au companii”. Și-a făcut prieteni din Moldova, din Arabia și din Israel, dar nu are prieteni români. ,,Când am venit, erau foarte mulți sârbi. Erau peste 140 de sârbi înscriși în anul pregătitor atunci”, adaugă acesta. Lucrează, dar spune că pe primul loc sunt examenele și licența. Spune că, aici, oameni sunt diferiți. „Românii sunt foarte soft. Sârbii fac lucrurile pe moment, fără să se gândească de două ori”.
Marinela Badan (Litere, I) a venit din Republica Moldova să studieze română-germană la Universitatea din Craiova, în special pentru că este una dintre puținele facultăți unde se poate face această specializare și oferă și numeroase burse pentru basarabeni. Apreciază profesorii și atitudinea lor față de materie. ,,A fost mai greu la început să găsesc sălile de curs, Universitatea era ca un adevărat labirint. Colegii au fost deschiși și prietenoși. Nu am simțit vreo diferență.”, spune Marinela. Tânăra îi îndeamnă pe toți cei care vor să-și facă studiile în România să încerce pentru că merită. Ea profită de faptul că are gratuitate pe tren și vizitează cât mai multe orașe ca să descopere România.
,,Am ales Universitatea din Craiova pentru că am fost admis cu bursă aici și intenționat am vrut să plec mai departe de casă pentru a deveni mai independent”, spune Vladislav Rotaru din Republica Moldova (Economie și Administrarea Afacerilor, III). La facultate se descurcă, uneori i se pare că e prea ușor. A avut așteptări mai mari la început, dar pe parcurs a observat că mai mult contează nu ceea ce înveți în facultate, ci abilitățile pe care ți le dezvolți prin corelarea informației din facultate cu realitatea.
La el, acomodarea a durat aproape o jumătate de an și chiar o împarte în trei perioade: prima perioadă, prima lună, când totul pare frumos. Perioada a doua când cu adevărat și-a dat seama că duce lipsa persoanelor dragi de acasă și cea de-a treia în care a început să se obișnuiască cu realitatea și să intre mai mult în contact cu localnicii, dându-și seama de micile diferențe de cultură. Condițiile puse la dispoziție studenților străine de Universitatea din Craiova sunt destul de bune, ,,iar asta se observă și din respectul pe care îl au unii profesori față de ei”, mai adaugă studentul.
,,Diploma de aici e recunoscută”
Marija Miloseski a venit din Serbia la Craiova în urma unei recomandări. ,,În primul rând, e ieftin și că avem privilegii ca studenți străini. Avem căminul care nu e scump și cel mai important, diploma de aici e recunoscută. M-am acomodat foarte repede pentru că românii sunt prietenoși și deschiși. Când am venit la Craiova nu am știut niciun cuvânt. Nici «bună ziua» nu am știut să zic. Dar am stat mult cu românii și m-au ajutat să învăț limba”.
Universitatea din Craiova este una dintre puținele universități din România care oferă posibilitatea studenților străini să primească bursă de merit pentru performanțele academice. De asemenea, aceştia au preț redus pentru cazarea în cămine şi au reduceri la abonamentele pentru transportul public.