Proiectele de mobilitate Erasmus+ – o alternativă în educație

0
1447

Proiectele de mobilitate Erasmus+ sunt derulate prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și susțin unitățile de învățământ din mediul rural și urban prin acordarea de fonduri europene pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice și implicit a procesului instructiv-educativ.

Reprezintă o oportunitate de a cunoaște cadre didactice din școli europene, de a face schimb de bune-practici, de a împărtăși propriile experiențe și cunoștințe, de a fi ambasadorul propriei țări.

În cadrul Liceului Teologic Adventist din Craiova este în derulare proiectul de mobilitate “Educaţie incluzivă prin metode non-formale”, 2018-1-RO01-KA101-047646, în domeniul educaţiei şcolare, Acţiunea Cheie 1, pe o perioadă de 16 luni, începând în data de 1 noiembrie 2018 și finalizându-se pe 29 februarie 2020.

Din echipa de management a proiectului fac parte prof. Filip Dumitru Florin, director al Liceului Teologic Adventist, prof. dr. Ciocan Elisabeta și prof. Stancu Priciu Daniela.

Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea competenţelor profesionale a șase cadre didactice prin participarea la cursuri internaţionale pentru a-şi însuşi metode de educaţie în aer liber şi non formale pentru incluziune în vederea aplicării lor în procesul educativ la nivel gimnazial şi liceal pentru ameliorarea şi diversificarea actului educaţional.

Prin acest proiect se urmărește transferarea rezultatelor/ cunoştinţelor de către cele șase cadre didactice participante la mobilitate membrilor Consiliului profesoral, prin activităţi practice organizate cu elevii, pentru a valorifica metodele însuşite la curs, contribuind la îmbunătăţirea comunicării profesor-elev, elev-elev, elevi-părinţi. Astfel, se reduce  absenteismul în rândul elevilor de diferite vârste prin creşterea ratei de frecventare şcolară în urma motivării acestora prin participarea la activităţi atractive.

La cursuri au participat profesori cu specialităţi diferite, care predau la clase cu elevi de diverse grupe de vârstă, pentru a beneficia de metodele de predare învățate atât elevi din ciclul gimnazial de învățământ cât și liceal.

Primul curs de formare, “Non formal for inclusion”, s-a desfășurat în Caldas da Rainha, Portugalia, în perioada 8 – 16.04.2019, fiind furnizat de Asociaţia Edu2Grow.

Pe o perioadă de 9 zile, trei cadre didactice de la Liceul Teologic Adventist din Craiova (Filip Dumitru Florin, Ciocan Elisabeta, Jercău Naomi Rebeca) însoțite de domnul profesor doctor Popescu Constantin, au participat, alături de profesori din Grecia, Croația, Finlanda, Italia, Malta, Slovenia, la activități ce au vizat cultura și interculturalitatea, tipuri de comunicare (asertivă, agresivă, pasivă), dinamica intra și inter-grupă, metode non-formale de includere, instrumente de coaching pentru tinerii cu posibilități reduse etc.

Al doilea curs, „Outdoor education – a new way of teaching and learning”, s-a desfășurat la Bologna, Italia, în perioada 29.09. – 5.10.2019, fiind organizat de IFOM (Institutul pentru formare, ocuparea forței de muncă și mobilitate). Acest curs a adus laolaltă cadre didactice din 12 țări precum Slovenia, Grecia, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Croația, Norvegia, Lituania, Portugalia, Estonia și România (prof. Stancu Priciu Daniela, prof. Zorzon Raluca, prof. Negoescu Elena).

La acest curs au fost abordate teme precum: filosofia, teoria și practicile educației experiențiale și educației de mediu; activități de team building, orientare și exerciții în natură; cazuri reale, experiențe și reflecții privind practicile și stilurile didactice actuale caracteristice fiecărei țări în funcție de cultură, climă, etc.; predarea în natură; folosirea tehnologiei moderne pentru a crea activități dinamice de explorare, cercetare și descoperire.

Astfel, prin participarea la mobilități, cadrele didactice și-au îmbunătățit competențele lingvistice (de comunicare într-o limbă de circulație internațională), precum și activitățile realizate cu elevii, având un impact pozitiv asupra instituției și situației școlare (rezultatele obținute și frecvența la ore a elevilor).