Deşi mai au de disputat câte o partidă în grupa principală, Spania şi Croaţia sunt deja calificate pentru semifinalele Euro 2020 de la Stockholm. Cele două echipe se vor întâlni, într-o partidă directă, doar pentru obţinerea primului loc în grupă. Ambele şi-au securizat punctele obţinute, fiind până în prezent invincibile. Partida dintre Croaţia şi Cehia a fost una viu disputată, cehii egalând de trei ori în repriza secundă, pentru ca abia în ultimele secunde Lucas Stepancic să aducă victoria echipei sale. Iată situaţia „la zi”: grupa I: Croaţia – Cehia 22-21, Belarus – Spania 28-37, Austria – Germania 22-34. Clasament: Spania 8p, Croaţia 8p, Germania 4p, Austria 2p, Belarus 2p, Cehia 0p. Mâine sunt programate partidele: Croaţia – Spania (17.00), Belarus – Austria (19.15), Cehia – Germania (21.15).
Grupa a II-a programează astăzi următoarele partide: Portugalia – Slovenia (17.00), Norvegia – Islanda (19.15), Ungaria – Suedia (21.15). Clasament: Norvegia 6p, Ungaria 4p, Slovenia 4p, Islanda 2p, Portugalia 2p, Suedia 0p.