Primul documentar despre cariera sportivei de tenis, Simona Halep, va fi realizat de regizorul român Radu Muntean. Fostul lider WTA, a prezentat, pe pagina de socializare primele secvenţe din film.
“În timp ce noi ne pregătim pentru ca Australian Open să înceapă luni, iată un teaser pentru un documentar despre cariera mea, pe care l-am filmat în timpul pregătirilor dinaintea sezonului, la Dubai. Va continua cu mai multe episoade şi va urma întregul film. Mulţumesc, Banca Transilvania şi Radu Muntean”, a notat Simona Halep pe pagina de socializare.
În imaginile prezentate, sportiva poate fi văzută pregătindu-se alături de Darren Cahill. Cahill îi dă sfaturi Simonei Halep, dar vorbeşte şi despre ea: „În Australia, avem acest mic personaj din desene animate, numit „diavolul tasmanian”. E incredibil de rapid, se roteşte, aleargă cu 1000 de mile la oră, e puţin nervos de fiecare dată şi mereu intră în belele. Întotdeauna îmi aduce aminte de Simona” a spus Darren Cahill.
Simona Halep dezvăluie apoi cât de mult i-a influenţat Darren Cahill cariera, dar şi felul ei de a privi lucrurile, pentru ca mai apoi să afirme că şi-ar dori să câştige Australian Open, şi pentru că antrenorul ei este australian. „Pe Darren l-am ales pentru că mi-a plăcut foarte mult pedagogia lui, felul cum vorbeşte, faptul că mi-a înţeles nervii, personalitatea şi a încercat, pe stilul meu, să mă schimbe, să îmi dau seama de ce nu am bun în interiorul meu. El mă relaxează foarte mult cu glume. Eu nu glumeam înainte să-l cunosc pe el. Credeam că dacă sunt pe teren, la muncă, nu trebuie să aibă nimeni acces la mine. Venind el în echipă, cu glume, cu poze pe Instagram, m-a deschis foarte mult. Australienii aşa sunt, foarte pozitivi, adică ei nu văd negativ. Eu nu am înţeles, mi-a fost foarte greu la început. Pierzi un meci şi zici, vorba lor, <Hai să bem o bere şi mâine e o altă zi>. Adică pierzi un meci şi zici <Aia e, mâine o iei de la capăt>. Noi, românii, nu vedeam aşa.”, adaugă ea în materialul documentar.
Considerat un reprezentant al „Noului Val” din cinematografia românească, regizorul Radu Muntean a debutat cu film documentar, dar are în palmares filme artistice apreciate şi premiate la festivaluri internaţionale: „Furia”, „Hârtia va fi albastră”, „Boogie”, „Marţi după Crăciun”, „Alice T”.
ANA MARIA PETOLESCU