Rasteluri pentru biciclete, în şcolile şi locurile publice din Craiova

0
677

„Craiova pe biciclete” este unul dintre cele mai votate proiecte cetăţeneşti, care au fost depuse de craioveni în cadrul campaniei Bugetare participativă, iniţiată pentru prima dată de către municipalitatea craioveană. Iniţiatorii îşi propun să îi înveţe pe liceeni, studenţi şi tineri să meargă la şcoală sau la locul de muncă deplasându-se cu bicicleta.

„Craiova pe bicicletă” este una din cele 39 de propuneri care au fost depuse de craioveni în cadrul campaniei Bugetare participativă. Proiectul are un buget estimat de 50.000 de euro (bugetul maxim admis) şi durată de implementare de 12 luni. Până acum, a întrunit un număr de 142 de voturi, situându-se pe locul al doilea, însă perioada în care mai poate fi votat nu s-a încheiat. Termenul-limită pentru selectarea proiectelor este data de 23 ianuarie, proiectele putând fi votate pe platforma online craiova.decid.ro.

Infrastructura pentru biciclete lipseşte

Iniţiatorul proiectului este craioveanul Iulian Tănase, care este vice-preşedintele Organizaţiei JCI (Junior Chamber International) Craiova. Acesta susţine că, în municipiul Craiova, promovarea mijloacelor de transport alternative lipseşte cu desăvârşire, deşi problema traficului, care este îngreunat de numărul mare de maşini, constituie o problemă ce necesită o rezolvare cât mai urgentă. „De aceea, proiectul abordează lipsa culturii folosirii bicicletei pentru deplasări urbane, influenţată pe de o parte de lipsa educaţiei pentru eco-mobilitate, dar şi de lipsa infrastructurii (piste de biciclete, parcări pentru biciclete, centre rent a bike)”, este punctul de plecare al iniţiatorului acestui proiect. 

O alternativă la deplasarea cu autobuzul

Bicicleta nu este mai deloc prezentă în traficul din Craiova, au ajuns la concluzie reprezentanţii JCI, şi este nevoie de un proiect mai amplu prin care să se popularizeze această alternativă de deplasare în oraş. „Am identificat această problemă prin proiectele pe care le-am desfăşurat din anul 2014 şi până în prezent, prin care am încercat să promovăm bicicleta ca mijloc de transport în Craiova. Prin consultarea participanţilor, evaluarea rezultatelor proiectului, am identificat nevoia dezvoltării unui proiect mai amplu, care să cuprindă mai multe direcţii: educaţie, dialog structurat, politici publice locale”, sunt de părere iniţiatorii.

10.000 de craioveni, beneficiarii acestui proiect

Beneficiarii proiectului „Craiova pe bicicletă” sunt 10.000 de craioveni, care, în final, se vor număra printre persoanele care se vor decide să renunţe la mijloacele de transport în comun sau la maşinile personale în favoarea bicicletelor. Proiectul se adresează liceenilor, studenţilor şi tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani. „Vor fi implicaţi atât tineri care folosesc bicicleta ca mijloc de transport ocazional, dar şi tineri care nu o folosesc deloc. Categoria de beneficiari selectată este cea care foloseşte sau ar trebui să folosească cel mai frecvent bicicleta ca mijloc de transport alternativ”, susţin iniţiatorii proiectului „Craiova pe bicicletă”.

40 de rasteluri pentru biciclete şi o hartă online

Cum vor fi convinşi aceşti tineri să folosească bicicleta atunci când merg la şcoală sau universitate? Proiectul îşi propune o serie de activităţi care să îi familiarizeze pe utilizatori să se deplaseze cu acest mijloc de transport. În primul rând, iniţiatorii îşi propun să educe „comportamentul de eco-mobilitate” al tinerilor. În cadrul unor ateliere educative, tinerii vor fi informaţi cu privire la legislaţia rutieră pentru biciclişti şi stilul de viaţă sănătos care decurge din folosirea acestui mijloc de transport. Sunt programate să se organizeze 100 de ateliere, în şcoli şi la Universitatea din Craiova. „Rezultat scontat este dobândirea cunoştinţelor şi schimbarea atitudinii cu privirea la folosirea mijloacelor de transport alternative pentru deplasarea la şcoală şi facultate”, spun iniţiatorii proiectului.

Concret, proiectul îşi propune să amenajeze 40 de rasteluri pentru biciclete în şcoli şi pe spaţiul public, de tip parking day. Pentru a avea acces la acestea, se gândesc şi la realizarea unei aplicaţii de tip hartă online, pe care să poată fi vizualizate locurile publice în care există montate aceste rasteluri pentru biciclete.