Moțiunea de cenzură și noi alianțe parlamentare cu ALDE și Pro România, pe agenda conducerii PSD

0
600
Liderii PSD se reunesc la începutul săptămânii viitoare în ședința Comitetului Executiv pentru a decide strategia partidului pe următoarea perioadă. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că pe ordinea de zi se află tema depunerii moțiunii de cenzură dr și alianțele la nivel parlamentar. Marcel Ciolacu negociază cu ALDE un parteneriat la nivel parlamentar și are nevoie de validarea acestuia în interiorul forurilor de conducere ale partidului.
Discuțiile privind colaborarea la nivel parlamentar cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu se află în faza avansată. Potrivit surselor citate, președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu și și secretarul general Paul Stănescu ar fi avut o serie de întâlniri cu liderii ALDE care sunt dispuși să colaboreze pe termen lung cu PSD și ar putea susține și vota o eventuală moțiune de cenzură.
De asemenea, cei doi lideri ai PSD ar fi purtat discuții cu parlamentari de la PRO România și ar fi convins o parte dintre aceștia pentru o colaborare pe termen mediu împotriva PNL. Conducerea PSD intenționează să prezinte în ședința CEX, programată marți la Parlament, rezultatele negocierilor, susțin sursele HotNews.ro.
De altfel, Marcel Ciolacu dorește să prezinte un proiect de unificarea stângii în România la viitorul congres extraordinar al PSD. Potrivit surselor citate, Ciolacu vrea să facă coopteze Pro România și ALDE în acest demers.