Australia: Fumul toxic provenit de la incendii sufocă Sydneyul

0
574

Sydneyul, cel mai mare oraş australian, cu peste 5 milioane de locuitori se sufocă din cauza fumului toxic emanat de incendiile ce fac ravagii de peste o săptămână. Poluarea aerului în Noua Galie este o urgenţă de sănătate publică, fumul incendiilor antrenând o poluare de 11 ori mai mare decât nivelul de alertă. Spitalele se confruntă cu creşteri a numărului celor sosiţi cu probleme respiratorii. Starea de urgenţă a fost impusă în sud-estul insulei-continent, iar premierul Scott Morrison a chemat 3000 de militari rezervişti, mobilizare fără precedent. Cel puţin 23 de persoane au decedat, 1300 de case au fost distruse, şi 100.000 de persoane au fost evacuate în trei state. 6 milioane de hectare de pădure, de două ori suprafaţa Belgiei, sunt cuprinse de incendii. Primul ministru al ţării a fost criticat pentru vacanţa familiei sale în Hawai în luna decembrie şi mai nou pentru proasta gestionare a crizei. În oraşul Cobargo, atins de incendii, o tânără mamă şi un pompier voluntar au refuzat să îi întindă mâna premierului australian Scott Morrison înainte ca acesta să se retragă în convoi, acoperit de insulte. Melbourne şi Sydney respiră fum înecăcios iar turneul de tenis de la Canberra a fost mutat la Bendigo (Victoria). O adevărată tragedie înregistrează efectivele de koala şi de canguri. Cu titlu de comparaţie, marile incendii care au lovit pădurea amazoniană anul trecut au atins 900.000 de hectare. 480 de milioane de animale şi-au pierdut viaţa, după luna septembrie.