Proiect Erasmus+ la Liceul “Charles Laugier” din Craiova

0
1520

Liceul “Charles Laugier” din Craiova a găzduit, în luna noimembrie, activitatea de formare a cadrelor didactice din România, Bulgaria, Malta şi Portugalia, în cadrul unui proiect Erasmus+ – “Parteneriate strategice  între şcoli”, derulat în perioada 2019 – 2021, vizând dezvoltarea competenţelor în materie de literatură media/media digitală ale elevilor de liceu, cu vârste între 14 – 19 ani, prin intermediul unei abordări cross – curriculare, bazată pe dezvoltarea gândirii critice. “Timp de trei zile, cadrele didactice s-au familiarizat cu diverse metode de dezvoltare a gândirii critice pentru liceeni, au luat parte la aplicaţii practice folosind materiale preluate din mass – media , în vederea conştientizării, prevenirii şi combaterii discriminării şi au dezbătut modalităţi de implementare a acestora în timpul orelor de curs. Rezultatele tangibile sunt dezvoltarea paginilor web şi eTwinning ale proiectului, conceperea unui set de fişe de lucru şi a unui ghid destinat cadrelor didactice şi realizarea, de către elevi, a unei reviste online pe tema discriminării în contexte mass – media”, a precizat prof.  Olivia Nicolau, coordonator de proiect. Următoarea întâlnire va avea loc în martie 2020, la Madeira (Portugalia).