Klaus Iohannis vorbeşte simplu, fără acces la subtilităţi lingvistice. Ceea ce nu-l scuteşte de inerţii, improprietăţi, inadvertenţe. Asta nu ar fi o nenorocire. Numai că din păcate vorbeşte incorect, stereotip, neglijent, sfidânt timpul frazei, sensul cuvintelor, rolul pauzei şi al accentelor, ceea ce poate însemna că nu dă două parale pe substanţa şi graţia cuvintelor, nefiind convins de prestigiul şi energia lor. Sigur că nu e Crin Antonescu, a cărui retorică a rămas o plăcută amintire, dar pretenţiile sunt oricum ridicate. La Bistriţa, unde s-a aflat zilele trecute în turneu electoral, jurnalistul Daniel Şendre i-a analizat, cu temeinicie, discursul. Verdict: conform DEX, Klaus Iohannis are probleme. Iată câteva exemple sugestive: „Mulţumesc pentru primirea pe care mi-aţi făcut-o încă de cum am ajuns”, „Voi aici în Bistriţa aţi reuşit bine”, „Lângă mine stau astăzi, şi m-am simşit bine, doi bistriţeni”, „Vă amintiţi că am mai avut câteva prezenţe, în campania electorală, câteva chiar mai multe”, „Nici n-au ajuns bine la Palatul Victoria şi au început să încerce să subjuge justiţia”, „Guvernul PSD-ului a luptat în stradă, la propriu, împotriva românilor”, „Până acolo i-a dus mintea să încerce să-i îngenuncheze pe români cu forţa”, „Schimbarea mare a început în mai”. Discursul n-a durat mai mult de 12-13 minute, restul au fost aplauze şi muzică. Cuvintele intră uneori unele în altele, se încalecă, se îmbucă. Limba de uz propriu, dincolo de gramatică şi lexic, se numeşte româna sudată. Multe profesoare de limba română mă tem că au avut atac de cord. Nicolae Ceauşescu avea boală pe consoane, când vedea două strânse la un loc lichida una, convins că e vorba de un complot împotriva lui. Andrei Pleşu spune undeva (“Iritări” – Despre frumuseţea uitată a vieţii) că între energia unei naţiuni şi sănătatea limbii sale e o relaţie strânsă, a cărei dereglare ar trebui să îngrijoreje. Evident nu se poate impune prin decret igienizarea vorbirii zilnice. Însă, devalorizarea limbii române stresează precum cursul leu-euro.