Deplângând pentru săptămânalul britanic „The Economist” faptul că alianţa atlantică este „în moarte cerebrală”, precum şi lipsa de coordonare între SUA şi UE, dar şi unilateralismul turc –membru important-, în Siria, de la Berlin la Moscova, reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Dacă Rusia a salutat prin purtătorul de cuvând al diplomaţiei de la Moscova, Maria Zakharova, declaraţiile preşedintelui francez, deşi acesta avusese aprecieri severe către Rusia, a cărui model „nu este sustenabil”, Angela Merkel a declarat într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că nu împărtăşeşte viziunea radicală a preşedintelui francez, şi că „utilizarea termenilor radicali nu constituie punctul său de vedere pe tema cooperării în sânul NATO”. Jens Stoltenberg, la rândul său, a estimat că NATO rămâne „puternică”, SUA şi Europa lucrează împreună cum au făcut-o de decenii. Pledoaria din „The Economist” a lui Emmanuel Macron, lecturată cu atenţie, nu ascunde nemulţumirea acestuia faţă de finalităţile strategice ale NATO, reiterând un concept lansat chiar la începutul anului, împreună cu Angela Merkel, la Aachen, privind apărarea proprie a Europei. În respectivul tratat bilateral, componenta apărării comune a Europei, deţine un loc important, cu suficiente detalieri. Fără să o afirme tranşant, Emmanuel Macron se arată „deranjat” de dominaţia Washington-ului la nivelul NATO. Dacă Washington-ul s-a acomodat cu regimul lui Recep Taayip Erdogan, prin cumpărarea a 60% din armamentul său din SUA, ceea ce face ca regimul de la Ankara, în nordul Siriei, unde lichidează autonomia kurdă, în colaborare cu Rusia, nu este uşor de „înghiţit”. Emmanuel Macron trece cu vederea în afirmaţiile sale, faptul că 16 ţări, actualmente membre NATO, au participat la războiul din Irak, invitaţie refuzată de Franţa, provocând un haos încă resimţit în Orientul apropiat, apoi declanşarea războiului din Libia, de data aceasta cu participarea franceză, dacă nu chiar la iniţiativa lui Nicholas Sarcozy, ceea ce sugerează că apropiatul summit de la Londra, din luna decembrie, când se împlinesc 70 de ani, de la înfiinţarea NATO, va fi unul cu decizii clare, şi clarificări strategice. Fiindcă, dacă ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a cerut aliaţilor onorarea angajamentelor, de 2% din PIB, pentru Apărare, până în 2024, Angela Merkel a precizat că ţara sa poate atinge acest efort în 2023. Aşadar, declaraţia lui Emmanuel Macron nu este deloc întâmplătoare, mai ales că şi-a luat o marjă de asigurare, afirmând că „nu crede în dramatizarea lucrurilor”, rămâne lucid, însă Europa nu trebuie să uite faptul că este o comunitate şi urmează să se doteze cu autonomie strategică şi capacitate proprie pe plan militar. Aşa cum, de altfel, stipulează tratatul bilateral franco-german de la Aachen. Referirea la Rusia este clară: dacă nu vrea să devină vasala Chinei, n-are altă soluţie decât un parteneriat cu Europa. Pentru Emmanuel Macron, lucrurile sunt limpezi, în sensul că preşedintele Donald Trump pune problema NATO ca un proiect comercial, vizată în special fiind desfacerea de armament american. Şi Franţa nu semnează pentru aşa ceva. Bineînţeles, controversatul punct de vedere al preşedintelui francez nu are unanimă îmbrăţişare. Astfel premierul canadian, Justin Trudeau, a subliniat „rolul extrem de important al NATO pe scena internaţională. În fine, discursul lui Emmanuel Macron, în plină comemorare a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, are nuanţele sale particulare, nu uşor de decorticat, însă nu poate fi trecut cu vederea faptul că „joacă tare”, ca actor politic european.
