CFR scoate la concurs 90 de posturi de ingineri

0
699

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al reţelei feroviare naţionale, anunţă demararea unui program de selecţie pentru ocuparea a 90 de posturi de ingineri, absolvenţi din ultimii trei ani, în cele mai importante domenii de specialitate ale companiei.

“CFR SA oferă absolvenţilor din instituţiile de învăţământ tehnic superior oportunităţi de dezvoltare a unei cariere în domeniul feroviar, printr-un program de selecţie pentru completarea a 90 de posturi de ingineri, distribuite pe toate cele opt regionale de cale ferată (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Constanţa şi Galaţi), pentru specializările: tehnologia transporturilor (Trafic), telecomunicaţii/telecomenzi feroviare şi electronică (Instalaţii), construcţii căi ferate drumuri şi poduri (Linii). Prin acest sprijin acordat absolvenţilor, compania contribuie la dezvoltarea carierei tinerilor ingineri, prin instruire şi formare profesională într-un domeniu complex de activitate şi cu perspective de dezvoltare profesională”, notează compania într-un comunicat de presă, transmis marţi AGERPRES.