Ziua decisivă pentru Ludovic Orban!

0
561
Ludovic Orban, liderul PNL, desemnat posibil premier de preşedintele Klaus Iohannis, şi-a luat „inima-n dinţi”, cum se spune, când a introdus moţiunea de cenzură, anturat de aliaţi conjuncturali, prin care a doborât guvernul Viorica Dăncilă. Că scopul scuză mijloacele ştiam, după cum ştiam că „poţi iubi trădarea, dar urî trădătorii”, şi aşa s-a întâmplat. Cu ALDE, PMP, USR, UDMR şi o parte din parlamentarii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, s-a înţales, prin protocoale sau fără, dar n-a reuşit acelaşi lucru cu Pro România lui Victor Ponta, care până ieri nu se lăsase îndoit, ceea ce complică teribila actul investirii guvernului în Parlament. Ultima salvare a lui Ludovic Orban rămâne ademenirea unor social-democraţi să-i voteze guvernul, numai că avertismentul staff-ului social-democrat sună clar: cine trădează… pleacă. Şi într-un caz şi în celălalt, adică şi dacă îi trece sau se amână investirea guvernului, din lipsă de cvorum, Ludovic Orban are o misiune ingrată, dacă nu imposibilă, deşi se autosugestionează că îl prinde costumul de premier. O posibilă nerealizare a cvorumului i-ar lungi aşteptările, până după alegerile prezidenţiale, când în funcţie de câştigătorul acestora, ar mai putea fi, dar şi reciproca e valabilă, „în cărţi”. Pe de altă parte neinvestirea guvernului monocolor, eminamente liberal, astăzi, ar însemna o lovitură de imagine şi pentru preşedintele Klaus Iohannis, artizanul întregii tevaturi, intrat în ultima săptămână a campaniei electorale pentru turul întâi. Miza e aşadar destul de ridicată. Ludovic Orban are multe condiţionalităţi pe care trebuie să le satisfacă, şi a crede că le poate surmonta este hazardat. Deşi „a prins” ca politician perioada Convenţiei Democrate. Deocamdată numără, de mai multe zile, „bob cu bob”, că nu vrem să ne gândim la „steagurile lui Pristanda”. Retorica sa sună neliniştitor. N-a adus în Guvern oameni de certă calitate, dincolo de orice îndoială, care să impresioneze. Trei dintre posibilii miniştri „i-au căzut” la audierile din comisiile de specialitate şi nu a renunţat la ei, cum ar fi trebuit, ceea ce nu-l avantajează. Oricum anti PSD-ismul rudimentar promovat nu este un program de guvernare. Tonul general, nici colocvial, nici terapeutic, mai degrabă irită, iar a căuta ocolişuri onorabile, eschive necompromiţătoare, înseamnă pentru Ludovic Orban a pierde vremea. Materia primă pe care se bazează este lipsa de caracter a unor parlamentari, îndemnaţi să trădeze. De aceea nu este credibil, de aceea îşi dă în petec, de aceea nu regretă demersul făcut în doborârea unui guvern legitim, şi crede că este util, indispensabil, considerându-se legitim şi iubit. O victorie a lui Ludovic Orban, astăzi, ar explica în mare măsură eşecurile noastre şi, de altfel chiar dezinvoltura cu care trădăm. Nu poţi să pledezi pentru o „morală mică” permeabilă la compromisuri şi să militezi, cu entuziasm, pentru „o Românie normală”, sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis. Deşi într-o Românie devastată de absenţa principiilor morale, de orice natură, totul e posibil. Viaţa lui Ludovic Orban este plină de contradicţii. Nu e singurul politician într-o astfel de ipostază. De această dată lasă însă impresia unui ins temerar, care a sărit într-o apă adâncă şi curgătoare, fără să ştie cât de rece este, şi nici dacă va putea înota din cauza curenţilor.