Marea Britanie: Undă verde pentru alegeri anticipate

0
482

Deputaţii britanici au votat (438 contra 20) pentru organizarea de alegeri anticipate la 12 decembrie a.c., proiectul de lege fiind trimis de Camera Comunelor la Camera Lorzilor, care-l va analiza astăzi. Britanicii vor vota pentru prima dată înainte de Anul Nou, după 1923. Acuzând obstrucţia parlamentară, Boris Johnson a declarat că alegerile sunt singura modalitate de a se ieşi din impasul politic. Parlamentul se va dizolva la 6 noiembrie. Luni, Camera Comunelor respinsese la vot moţiunea privind organizarea unui scrutin la 12 decembrie. Dar aseară, aceeaşi Cameră a Comunelor s-a arătat favorabilă noii tentative a prim-ministrului Boris Johnson, care vrea să reintegreze 10 din cei 21 de deputaţi conservatori rebeli, între care şi Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill. În sondajele de opinie, conservatorii conduc în faţa laburiştilor cu peste 10%. Premierul Boris Johnson speră ca Partidul Conservator să obţină majoritatea în Camera Comunelor, care îi lipseşte la ora actuală, şi astfel să ratifice acordul cu Bruxelles-ul. Actuala opoziţie –Partidul Laburist, Partidul Naţionalist Scoţian şi Partidul Liberal-Democrat- se opune acordului şi chiar ieşirii din Uniunea Europeană. Alegerile anticipate din decembrie ar fi al treilea rând de alegeri din ultimii patru ani. Ele erau prevăzute în 2022.