Dăncilă renunță la majorarea salariului minim

0
465

Viorica Dăncilă renunță la majorarea salariului minim pe economie anunțat după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură. Premierul a declarat luni că a pregătit proiectul astfel încât noul guvern să-l poată adopta.

„Am pregătit mai multe proiecte pe care viitorul Guvern să le poată adopta. Voi menționa câteva dintre aceste măsuri cu caracter social. Am convingerea că oamenii trebuie să fie corect plătiți pentru munca lor. În guvernarea PSD am crescut succesiv salariul minim brut pe țară în plată. Am făcut demersurile necesare ca acesta să fie majorat începând cu anul viitor la 2.262 de lei, iar pentru angajații cu studii superioare și vechime de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare la 2.620 de lei lunar. După amiază vom avea consultări cu reprezentații consiliului tripartit”, a spus Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern de luni.

Guvernul demis a pus miercurea trecută în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern potrivit căreia salariul minim pe economie să fie majorat cu 100 de lei.