Trupa lui Piţurcă a jucat mai mult ţurcă

0
679

Universitatea Craiova – Poli Iaşi 1-1

Au marcat: Carlos Fortes 82 / A. Cristea 70.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 12.358.

Craiova: Pigliacelli 5 – Șt. Vlădoiu 6, Bălașa 6, Kelic 6, Vătăjelu 3 (81 Ivanov) – Al. Ioniță 4 (57 Koljic) 6, Mateiu 7, Bancu 7 – A. Ivan 6 (82 Bărbuţ) 4, Fortes 6, Mihăilă 6. Antrenor: Victor Pițurcă. Rezerve: Marinescu – Martic, Acka, Baicu.

Poli Iași: Târnovanu – Gallego, Frăsinescu, Diallo, A. Radu – Mihalache, Loshaj – Platini (79 Cabral), Passaglia, Horșia (61 Popadiuc) – A. Cristea (72 Ad. Bălan). Antrenor: Mihai Teja. Rezerve: D. Rusu – Assulin, Chelaru, F. Cristea.

Arbitru: Horaţiu Feşnic (Cluj) 6. Asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj), George Neacşu (Câmpulung). Rezervă: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea).

Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Dan Potocianu (Reşiţa).

La meciul cu Iaşi, Craiova a fost din nou în postura care i-a creat în ultimii ani un complex, cea în care putea deveni lider, în cazul victoriei. Oltenii s-au poticnit mereu când li s-a ivit ocazia să urce în vârf, măcar pentru câteva ore. Contra moldovenilor lui Teja, oltenii îşi luau adio şi de la gazonul care a afectat imaginea unei arene superbe. Dar mai aveau de dat o bătălie în orezărie. Surprizele din primul 11, anunţate de Piţurcă, au fost Vlădoiu, Ioniţă şi Carlos Fortes. Ultimul, rămas în Bănie după ce toată lumea, inclusiv el, a dorit despărţirea de Universitatea, s-a umplut de ridicol la luftul din debutul partidei. Ivan a fost mai inspirat pe un şut din întoarcere, dar nu suficient pentru a deschide scorul. Şi atât. Până la finalul primei reprize, când Mateiu a tras pe poartă, dar şi pe Târnovanu, cele două echipe s-au luptat una cu alta şi amândouă cu gazonul. Oaspeţii s-au baricadat în tranşeele pe care nu trebuiau să le mai sape, iar echipa din Bănie nu a arătat nimic din jocul consistent promis de Piţurcă.

În partea secundă, răbdarea fanilor s-a împuţinat, atât cu favoriţii, cât şi cu arbitrul, mai ales când Ivan a fost trântit în careu, în zona în care i s-a refuzat penalty şi cu FCSB. Vătăjelu, ridicol în evoluţie, n-a fost capabil să ofere o centrare decentă, Mihăilă şi Ioniţă au fost de decor pe teren, Ivan s-a izolat în bandă şi a jucat la alibi, numai Bancu şi Mateiu au părut în meci, dar mult prea puţin pentru ca oltenii să-şi creeze ocazii. Piţi a apelat la golgheterul Koljic şi a forţat cu două vârfuri, dar jocul tot nu a mers. Golgheterul bosniac şi-a făcut simţită prezenţa cu o lovitură de cap care a ajuns chinuit în transversală. La prima ocazie a moldovenilor, Andrei Cristea a torturat apărarea lui Piţurcă şi a mişcat tabela. Nu s-a bucurat, ridicând mâna în semn de respect, deşi a jucat numai o jumătate de an în Bănie. Fără idei pe construcţie, Craiova a fost salvată de doi jucători discreţi până atunci, Mihăilă şi Fortes. Atât centrarea primului, cât şi reluarea cu capul a portughezului au fost ideale pentru egalare. Finalul n-a mai adus nimic, decât un galben pentru Bancu, din cauza căruia va lipsi în derby-ul de la Cluj. Iaşul a jucat pentru un punct şi l-a obţinut, Craiova a vrut mai mult, dar a jucat prea puţin. Magia lui Piţi pare să se risipească destul de repede. Echipa nu are nimic în plus ca joc faţă de începutul sezonului, chiar dacă este scutită de programul european încărcat.