CLM Craiova votează contribuţia financiară la consolidarea Colegiului Naţional „Carol I”

0
499
Consilierii municipali au pe masă, la şedinţa ordinară de joi, un proiect de hotărâre prin care se propune nivelul contribuţiei municipiului la lucrările de consolidare ale Colegiului Naţional „Carol I” şi Operei Române, care funcţionează, după cum se ştie, în acelaşi imobil.
Potrivit proiectului, întreaga lucrare de consolidare a imobilului din centrul Craiovei a fost estimată la suma de 115,52 milioane de lei, bani care vin atât de la CNI, cât şi de la municipiul Craiova. În timp ce grosul banilor vine de la companie, care este principalul finanţator al obiectivului, autorităţilor locale le revine partea cheltuielilor privind introducerea reţelelor de utilităţi – gaze, electricitate, apă, canal. Din totalul de 115,52 milioane de lei, municipalitatea trebuie să acopere 1,37 milioane de lei, aceasta fiind valoarea care a fost stabilită pentru reţeaua de utilităţi atât a Colegiului Naţional „Carol I”, cât şi a Operei Române.
Reabilitarea Colegiului – 46,6 milioane lei; a Operei – 35,9 milioane lei
Din devizul care este publicat în cuprinsul hotărârii de consiliu, se observă că valorile de construcţie ale celor două instituţii, cea de învăţământ şi cea de cultură, sunt apropiate, în ciuda faptului că imobilul în care funcţionează şcoala are o întindere mai mare decât cel destinat pentru activităţi ale spectacolului de operă. Construcţiile şi instalaţiile la Colegiul Naţional „Carol I” sunt apreciate la valoarea de 46,67 milioane de lei, iar lucrările de la Operă ajung la suma de 35,9 milioane de lei. Din aprecierile de până acum, se ştie că lucrările la sala de spectacole este aproape la fel de costisitoare cu cea a colegiului din cauza scenei a cărei fosă este degradată şi trebuie să fie reabilitată în totalitate. 
Proiectarea – peste 2 milioane de lei
Proiectarea şi asistenţa ehnică a proiectului sunt cotate la suma de 2,12 milioane de lei, dintre care numai proiectarea costă 1,19 milioane de lei. Studiul de fezabilitate al Colegiului Naţional „Carol I” şi al Operei Române este şi el apreciat la valoarea de 106.723 de lei, iar proiectul tehnic, cu detaliile de execuţie – la 946.348 de lei, dintre care 800.000 de lei sunt acoperiţi de CNI. În ceea ce priveşte proiectul tehnic, potrivit ultimelor declaraţii ale primarului Mihail Genoiu, acesta a fost realizat şi deţine toate avizele necesare, inclusiv cel de la Ministerul Culturii, fiind necesar să mai fi aprobat de comisia tehnică a CNI. Următoarea etapă ar fi, potrivit municipalităţii, scoaterea la licitaţie a lucrării de execuţie.
Dotări de 2,8 milioane de lei
În proiect mai sunt cuprinse lucrări de amenajare a terenului, printre care şi o parcare mare, execuţie ce ajunge la suma aproximativă de 500.000 de lei, dintre care cei mai mulţi bani sunt oferiţi, din nou, tot de către CNI. De asemenea, sunt cuprinse lucrări de infrastructură, precum o staţie de pompare care este necesară pentru funcţionarea utilităţilor şi care este estimată la suma de 448.000 de lei. Reţelele exterioare ale clădirii care va fi reabilitată se ridică şi ele la peste 630.000 de lei. Montajul utilajelor şi echipamentelor este cotat la suma de 9,2 milioane de lei. Imobilul va fi şi dotat corespunzător, investiţia în acest sens fiind cotată la suma de 2,8 milioane de lei. 
Mai multe clase şi laboratoare, cu lacătul pe uşi
Construit în anul 1895, imobilul în care funcţionează Colegiul Naţional „Carol I”, fost „Nicolae Bălcescu”, este una dintre clădirile de patrimoniu apreciate din Craiova. Construcţia a fost afectată de mai multe cutremure şi s-a intervenit asupra ei, dar nu într-un mod unitar, aşa cum se încearcă de această dată. Din cauza stării de degradare în care se află imobilul principal, clasele au fost sigilate, s-a pus lacătul pe uşi, iar elevii au fost mutaţi să înveţe în alte laboratoare, unde, din lipsa spaţiului, funcţionează cu schimbul. Autorităţile locale au început să se intereseze de soarta acestui imobil abia după ce părinţii şi profesorii de la „Carol I” au lansat un „SOS” către municipalitate. S-au găsit mai multe motive pentru a nu se începe lucrarea, că investiţia este prea mare, că imobilul nu are cadastru executat, că documentaţiile sunt depăşite şi trebuie actualizare, toate conducând la situaţia de acum, când imobilul din plin centru al Craiovei îşi pierde culoarea şi decoraţile arhitecturale de la faţadă, acoperişul se degradează şi el, iar în interior, tavanele şi pereţii au infiltraţii de apă. Colegiul deţine o bibliotecă deosebită, cu o arhitectură aparte, care şi ea este afectată.
Şi seratele muzicale lipsesc din peisaj
În aceeaşi situaţie se află şi Opera Română, care nu mai poate să-şi folosească sala de spectacole. Cu balconele elegante şi scena deosebită pe care o avea, sala a trebuit să fie şi ea închisă, odată cu clasele de la etajele superioare, după ce s-a dovedit că nu mai prezintă siguranţă nici pentru spectatori, dar nici măcar pentru artiştii de acolo. Cu toate că instituţia de cultură nu şi-a întrerupt definitiv activitatea, funcţionând acum într-un sediu împrumutat, seratele muzicale, care erau anunţate pe afişe mari, în faţa sediului cochet, lipsesc din peisajul cultural al urbei, care animat îndeosebi la premierele cu invitaţi de marcă.