Măţel, o altă ţintă a lui Piţurcă

0
498

Un alt transfer pe care-l pregăteşte Craiova este cel al fundaşului dreapta de la Hermannstadt, Alexandru Măţel. Fostul internaţional va împlini anul acesta 30 de ani şi va fi adus în Bănie liber de contract. “Eu am o clauză în contract, dar pe mine mă interesează să îmi fac treaba aici. Îl respect pe domnul Piţurcă, m-a ajutat foarte mult, însă doar atât pot să spun acum” a declarat Măţel după meciul Dinamo – Hermannstadt.

Pe postul de fundaş dreapta, Craiova îi are pe Ivan Martic, Ştefan Vlădoiu şi Florin Borţa. Primul este titularul indiscutabil al postului, dar a intrat deja în ultimul an de contract şi nu mai doreşte prelungirea, aşa că oficialii din Bănie caută să-l vândă în perioada următoare. Vlădoiu şi Borţa au atuul de a se încadra în postura de jucători under 21, iar Craiova suferă la acest capitol, aproape la fiecare meci Cornel Papură schimbând al doilea „junior” încă din prima repriză.