Începe Untold 2019

0
554
A V-a ediţie a Festivalului Untold de la Cluj-Napoca debutează astă-seară şi are ca invitaţi nume mari ale muzicii, precum Robbie Williams, Armin van Buuren, David Guetta şi Martin Garrix, pe una dintre cele mai mari scene de concerte din Europa. Festivalul se desfăşoară în perioada 1-4 august și are un buget de aproximativ 14 milioane de euro. Organizatorii aşteaptă la festival 350.000 de persoane, din peste 100 de ţări.
“Organizatorii au pregătit pentru ediţia din acest an surprize şi experienţe pentru fanii festivalului care le vor depăşi pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediţii de festival. Printre cele mai aşteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin Untold, mult aşteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar şi revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Şi David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediţia aniversară a festivalului Untold şi promite un show incredibil”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Una dintre cele mai mari scene de concerte din Europa va fi amplasată la Festivalul Untold în interiorul stadionului Cluj Arena, aceasta având o lăţime de 90 de metri şi o înălţime de 30 de metri, ecrane LED pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi şi 1.000 de spoturi luminoase.
“Peste 200 de artişti vor evolua pe cele zece scene ale Festivalului Untold, vom avea premiere mondiale şi regionale. Scena principală, amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, este una dintre cele mai mari instalate la un festival în Europa, având o lăţime de 90 de metri şi o înălţime de 30 de metri. De asemenea, scena are ecrane LED pe o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi, 1.000 de spoturi luminoase şi efecte speciale. Este una dintre cel mai impresionante producţii din Europa şi chiar din lume. Abonamentele pentru cele patru zile ale Untold s-au epuizat, mai sunt disponibile doar câteva sute de bilete de o zi, care se vor vinde în cele câteva zile rămase până la deschiderea festivalului. Ne-am preocupat şi pentru a reduce disconfortul unor locuitori din zona Untold, astfel că am instalat panouri fono absorbante, iar unele scene au fost repoziţionate” a declarat Bogdan Buta, director general al Untold, citat de Mediafax.