Frans Timmermans, în continuare nemulţumit!

0
476

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi-a exprimat, ieri, după reuniunea săptămânală a Colegiului Comisarilor, într-o conferinţă de presă, la Bruxelles – cu caracter preventiv – unele îngrijorări privind posibile controversate acţiuni ale guvernului de la Bucureşti, menite a afecta sistemul judiciar sau să creeze impunitate pentru funcţionarii de nivel înalt, care au pedepse şi condamnări pentru corupţie. Potrivit lui Frans Timmermans, dialogul dintre Bucureşti şi Comisie, „unul constructiv” nu a putut conduce, deocamdată, Executivul comunitar la concluzia că „România se află, din nou, pe calea cea bună (…) Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci Comisia va trebui să facă ceva concret cu mijloacele care îi stau la dispoziţie”. Din declaraţiile mai largi ale domnului Frans Timmermans, care a răspuns şi la întrebări, guvernul trebuie să înţeleagă şi ceea ce nu a rostit explicit înaltul oficial al Comisiei Europene: să oprească o anchetă judiciară în curs, efectuată de SIIJ. După conferinţa de presă a domnului Frans Timmermans, preluată am văzută de nu puţine agenţii străine de presă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intervenit afirmând că nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale. „În România, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, atât faţă de factorii interni, cât şi faţă de factorii externi. Îmi exprim convingerea faptului că CSM îşi îndeplineşte această obligaţie constituţională. Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot solicita nici modul de soluţionare a respectivei anchete”. Situaţia a devenit extrem de complexă pentru cabinetul condus de Viorica Dăncilă, care, cum bine se ştie, într-o justiţie eminamente independentă nu poate mişca un deget. Sigur, CSM-ul, ca garant al independenţei Justiţiei, ar fi chemat să intervină şi să lămurească lucrurile, ceea ce a şi făcut considerând „fără echivoc” un element de presiune asupra judecătorului naţional de drepturi şi libertăţi sesizat. Deşi uşor nu este deloc. Când Frans Timmermans spune că stăpâneşte situaţia din Ungaria şi Polonia, întrebarea imediată este dacă o cunoaşte la fel de bine. Reamintim că actualul prim vicepreşedinte al Comisiei Europene este spitzenkandidatul social-democraţilor europeni, deci în campanie electorală, pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Şi încă o menţiune: ministrul Tudorel Toader a făcut referire la prevederile raportului MCV, reiterând că guvernul României nu a interferat şi nu interferează cu activitatea organelor de urmărire penală, după cum nu a interferat şi nu interferează cu activitatea instanţelor de judecată, în înfăptuirea justiţiei. Pus sub lupă, în fiecare demers al său, guvernul Viorica Dăncilă are de surmontat zilnic nu puţine momente dificile şi ieri a replicat, cu fermitate,  că prim vicepreşedintele CE, Frans Timmermans a creat neclarităţi şi urmează să se întâlneacă pentru o discuţie lămuritoare în zilele următoare. „Am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Am vrut să am o discuţie individuală cu fiecare dintre ambasadori, dar au refuzat. Le reamintesc că suntem România şi am dialog direct cu omologii mei. Le recomand să se adreseze direct autorităţilor din ţările lor. In niciun stat ambasadorii nu fac agenda guvernului si nu o sa permit acest lucru. Trebuie sa arate respect fata de tara noastră”. Ce s-ar mai putea spune?