Monumentele Eroilor din județul Dolj, salvate de la uitare de Muzeul Olteniei

0
715

Aflate, destul de multe, într-o stare avansată de degradare, năpădite de buruieni și, poate cel mai grav, lăsate în afara răspunderii vreunei autorități, 162 de monumente și plăci comemorative dedicate eroilor din Primul Război Mondial au fost salvate de la uitare prin cuprinderea între copertele unui album-catalog realizat de Muzeul Olteniei în condiții grafice de excepție. Apariția lui a fost posibilă printr-un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul programului național de evenimente dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri. Intitulată „Memoria Marelui Război. Monumente din județul Dolj”, lucrarea include fotografii actuale, de ansamblu și de detaliu, și informații despre astfel de monumente de for public din 145 de localități doljene, inclusiv din Craiova, cărora le sunt alăturate imagini de odinioară și mărturii documentare. Albumul a fost lansat ieri și poate fi achiziționat de la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, la prețul de 133 lei.

„O lucrare foarte importantă (…), în care s-au investit foarte mult efort intelectual și foarte multe ore de documentare”, după cum a prezentat-o dr. Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei, albumul-catalog „Memoria Marelui Război. Monumente din județul Dolj” s-a concretizat în urma unei idei apărute în toamna anului 2018 și a finanțării aprobate de Ministerul Culturii și Identității Naționale în vara anului 2018.

„Drept urmare, colegii mei de la Secția de Istorie-Arheologie au început să bată județul în lung și în lat, parcurgând sute de kilometri în toate localitățile din Dolj, și au reușit să adune informații despre peste 160 de monumente și plăci comemorative dedicate Primului Război Mondial și ridicate în județul nostru în perioada imediat următoare încheierii războiului”, a precizat Florin Ridiche. Lucrarea este coordonată de Lucian V. Popescu Vava, Cristian I. Ceacîru și Marius C. Băsceanu și îi are autori, alături de aceștia, pe Radu G. Dumitrescu, Valentina A. Popescu, Florin Ridiche, Irina M. Vlad, Daniel Ș. Trifan (Muzeul Olteniei), Sorina M. Popa (Direcția Județeană pentru Cultură Dolj).

Referindu-se la acest „proiect ambițios” privind inventarierea și cercetarea monumentelor dedicate eroilor pieriți pe  câmpul de luptă în timpul Primului Război Mondial, din județul Dolj, Lucian V. Popescu Vava a precizat că el a cuprins mai multe etape. „O primă fază a constat în documentarea surselor bibliografice. Așa am descoperit lucrările lui Florian Tucă, apărute în perioada anilor ’70, dar care au un scop propagandistic, ca și lucrările monografice ale unor localități din județul nostru realizate de învățători și profesori în vederea obținerii gradului didactic. A doua fază a proiectului, cea mai complexă și solicitantă, a constat în deplasarea pe teren, începând cu aprilie 2018, în echipe, în vederea fotografierii și strângerii de informații despre aceste monumente. A treia fază a cuprins atât selectarea imaginilor relevante, redactarea textului care le însoțește, cât și prelucrarea grafică realizată de colegii de la departamentului multimedia al instituției”, a explicat muzeograful Lucian V. Popescu Vava.

„Acest album are un dublu scop. Pe de o parte, este un instrument de lucru pentru toți cei interesați de memoria Marelui Război, cum a fost numit în istoriografie, care le permite să vadă exact care este starea acestor monumente și, de ce nu, să declanșeze o cercetare mai aprofundată asupra lor. Pe de altă parte, este un prinos de recunoștință față de eroii neamului care și-au sacrificat viața ca noi, astăzi, să fim liberi”, a apreciat prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova. Totodată, acesta și-a exprimat speranța că apariția lucrării este „doar începutul pentru o serie de astfel de albume pentru fiecare județ al României, pentru că eroii noștri merită acest lucru”.

„Cred că nu există localitate din țară, oraș, fie sat sau comună, care să nu aibă un monument de piatră, de marmură sau o simplă troiță de lemn închinată eroilor. Din nefericire însă, grija noastră față de aceste monumente este aproape inexistentă. Nu sunt îngrijite așa cum trebuie, unele dintre ele sunt într-o stare destul de avansată de degradare, vedem cum buruienile aproape le acoperă…”, a mai spus Sorin Liviu Damean. Degradarea fizică a monumentelor o subliniază și autorii, în partea introductivă a lucrării, o explicație pentru starea în care se găsesc astăzi fiind cadrul confuz cu privire la întreținerea și îngrijirea lor, cu atât mai mult cu cât majoritatea nici nu sunt trecute în Lista Monumentelor istorice. „Ar trebui să fie în sarcina primăriilor? A Oficiului Național pentru Cultul Eroilor? A Consiliilor Județene? A Armatei? A Direcțiilor Județene pentru Cultură? A Ministerului Culturii și Identității Naționale? A urmașilor direcți ai eroilor?”, se întreabă autorii. Din păcate, un răspuns încă nu există…

Albumul-catalog „Memoria Marelui Război. Monumente din județul Dolj” a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și Direcției Județene pentru Cultură Dolj (director: Horia Dulvac), ca și al reprezentanților Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova și Comunității evreiești din Craiova.