Palatul Victoria va fi luminat în această seară, începând cu ora 20.00, în albastru, pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, declarată printr-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în 2007.
Guvernul României se alătură instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și tuturor celor care promovează acțiuni de conștientizare a acestei tulburări și de sprijinire a persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.
În prezența prim-ministrului Viorica Dăncilă, astăzi, a fost semnat un Protocol de colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care are ca scop dezvoltarea și implementarea unor programe destinate îmbunătățirii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație. Protocolul semnat astăzi creează premisele pentru alocarea de fonduri necesare să asigure fiecărei persoane diagnosticată cu tulburare de spectru autist accesul săptămânal la 5 ore de terapie complementară actului medical, oferită de specialiști în psihoterapie si psihopedagogie specială.
De asemenea, se pun bazele pentru organizarea și desfășurarea unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor școlari, asistenților sociali din sistemul educațional pentru a oferi condițiile unei mai bune integrări a copiilor în societate. Un alt program ce va fi dezvoltat în perioada următoare este destinat celor care au în grijă copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist, pentru a putea oferi șanse reale de dezvoltare a abilităților sociale persoanelor care suferă de această afecțiune.
”Guvernul României și societatea civilă au făcut în ultimii ani pași importanți pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv a drepturilor copiilor și adulților cu tulburări din spectrul autist. Este nevoie însă ca acțiunile noastre să continue, cu accent atât asupra sprijinirii oamenilor cu aceste afecțiuni și a familiilor lor, cât și asupra educației, înțelegerii profunde și creșterii gradului de autonomie a persoanelor cu dizabilități”, a afirmat prim-ministru Viorica Dăncilă.
Sub coordonarea premierului Viorica Dăncilă, reprezentanții Guvernului și ai asociațiilor de sprijin pentru persoanele cu autism au realizat în ultimul an progrese importante pentru sprijinirea copiilor și adulților cu dizabilități, inclusiv a celor cu tulburări în spectrul autismului.
Aceste măsuri s-au axat pe îmbunătățirea finanțării organizațiilor neguvernamentale și creșterii indemnizațiilor, facilitării accesului în centrele pentru persoane cu dizabilități, susținerii integrării pe piața muncii, simplificării accesului la facilitățile de transport.
O altă modificare importantă, definitivată prin consultare cu societatea civilă, este adaptarea procedurii de susținere a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat de către candidații cu deficiențe de vedere, deficienţe de auz, tulburare de spectru autist, tulburări specifice de învățare. Astfel, modalitățile de examinare au fost ajustate în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei.