S-a dat startul depunerii de cereri pentru proiecte în programul “Orizont 2020”

0
438

Inspectoratul Şcolar Dolj a transmis tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ o notă telefonică , prin care înştiinţează deschiderea oficială a a depunerii cererilor de depunere de proiecte pe anul 2019 în cadrul programului “Orizont 2020” – “Ştiinţa cu şi pentru societate”, având tematica “Învăţământ deschis şi colaborare privind educaţia pentru ştiinţe”. Programul este organizat de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Cererea vizează să sprijine o serie de activităţi bazate pe colaborarea dintre furnizorii de educaţie formală, non – formală şi informală, întreprinderi/companii şi societatea civilă, cu scopul de a integra conceptul de “învăţământ deschis”, la toate nivelurile de educaţie, în educaţia pentru ştiinţe. Suma totală alocată este de 4,5 milioane de euro, cu finanţare 100%. Depunerea cererilor se va face în perioada 2 aprilie – 7 noiembrie (ora 17:00) la Biroul de Reprezentare a UNCJR de la Bruxelles.