Documentarul “Leaving Neverland” va fi difuzat în SUA, în acest week-end

0
493

Filmul documentar “Leaving Neverland” (Părăsind Neverland), concentrat asupra acuzaţiilor de abuz sexual asupra minorilor de către startul pop Michael Jackson, va fi difuzat de duminică în SUA şi în Marea Britanie, arată Reuters. Filmul a avut premiera pe 25 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance. Duminică şi luni va fi difuzat de postul HBO în Statele Unite ale Americii, iar, miercuri şi joi, cele două părţi ale filmului sunt programate de televiziunea Channel 4, în Marea Britanie.

Filmul, cu o durată de patru ore, regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed, urmăreşte povestea lui Wade Robson şi James Safechuck, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi la începutul anilor ´90, până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi.

În afara relatărilor făcute de cei doi, filmul reţine şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson. Protagoniştii documentarului au afirmat că nu au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.

Familia cântăreţului a contestat varianta prezentată în filmul realizat de regizorul Dan Reed şi a acţionat în instanţă postul HBO, cerându-i daune de 100 de milioane de dolari. (Sursa: Mediafax)