A încercat să scape, dar nu a reuşit

0
419

Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au reţinut, ieri, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani, din Moţăţei, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Acesta, în luna martie 2018, a condus un autoturism în Moţăţei, iar, într-o curbă, a pierdut controlul maşinii, răsturnându-se în afara carosabilului. În accident, un minor de 14 ani, pasager, a fost rănit uşor. Şoferul a părăsit locul accidentului, în urma cercetărilor stabilindu-se că nu deţinea permis de conducere. În data de 29 ianuarie 2019, poliţiştii s-au autosesizat, după ce au primit mai multe înformaţii, că tânărul a fost văzut, din nou, la volanul unui autoturism. În urma probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.