S-au stabilit datele simulărilor la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

0
516

Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit calendarul desfăşurării simulărilor pentru examenul de Evaluare Naţională (elevii de clasa a VIII-a), respectiv a Bacalaureatului (clasele a XI -a şi a XII-a). Astfel, cei din ultimul an de gimnaziu vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română pe 11 martie, a doua zi fiind programată Matematica, rezultatele fiind afişate pe 22 martie. Liceenii  vor susţine proba de Limba şi literatura română pe 18 martie, cea obligatorie a profilului pe 20 martie, iar cea la alegere, numai pentru cei din anul terminal, pe 21 martie, rezultatele fiind făcute cunoscute pe 29 martie. Notele obţinute nu vor fi trecute în catalog, decât la cererea elevilor.