Eurespal, blocat la vânzarea în farmacii

0
427

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au primit notificări prin telefon de la farmacişti să nu mai prescrie siropul Eurespal, pentru că este blocat la vânzare. Potrivit medicilor de familie, Agenţia Medicamentului nu a făcut până în prezent o informare oficială către ei privind acest medicament.

„Nu ne-a dat ANM niciun fel de informare. M-au sunat de la farmacie, să-mi spună să nu mai prescriu Eurespal sirop şi pastile, aşa circulă informaţia în România. Deci nu am avut nicio informare oficială de la ANM, nicio hârtie. Nici pe aplicaţiile cu lista medicamentelor care sunt instalate pe telefon. Nici DSP nu ne-a anunţat, nici Ministerul Sănătăţii. De la farmacii mi-au spus că Eurespal s-a blocat la depozite şi că nu mai poate fi distribuit. Am înţeles că toţi medicii de familie au primit de la farmacii recomandări, nu au avut hârtii oficiale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Sandra Alexiu, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov.

Potrivit sursei citate, nici motivul pentru care acest medicament a fost blocat la vânzare nu se ştie, pentru că autorităţile nu au comunicat nimic oficial către medici. (SURSA: MEDIAFAX)